Sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: Podul Basarab se deschide circulaţiei în noaptea de duminică spre luni

„Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranţă, igienizat”, a transmis Ciprian Ciucu.

BUCUREȘTI: Podul Basarab se deschide circulaţiei în noaptea de duminică spre luni
Foto: Facebook/ Ciprian Ciucu

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 06 Septembrie 2026, 16:20  • Actualizat: 07 Septembrie 2026, 07:06

Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că Podul Basarab se deschide circulaţiei în noaptea de duminică spre luni, 6 spre 7 septembrie, iar restul reparaţiilor vor continua pentru ca lucrarea să fie recepţionată la începutul anului viitor.

„Podul Basarab se deschide circulaţiei în această noapte, aşa cum am promis. Restul lucrărilor de reparaţii vor continua pentru ca la începutul anului viitor să putem recepţiona această lucrare nerecepţionată şi neîntreţinută de peste 15 ani de la darea în folosinţă.

Am început pe 20 iunie şi, până acum, ne-am concentrat pe lucrările care implică traficul. Am închis alternativ câte o arteră a podului, iar pe cealaltă s-a circulat în dublu sens”, a scris Ciprian Ciucu duminică pe Facebook, potrivit Agerpres.

„Pasajul se degradase şi nu mai prezenta siguranţă”

Primarul general al Capitalei a menţionat că până acum a fost reparată partea carosabilă - asfalt, hidroizolaţie, rosturi de dilataţie şi marcaje, a fost reparată şi protejată structura podului - fisuri, elemente de beton, piloni şi intrados, au fost curăţate şi reparate sistemele de scurgere, inclusiv cele de pe calea de rulare a tramvaielor, au fost reparate şi vopsite elementele metalice, inclusiv bordurile şi balustradele.

„S-a lucrat în două schimburi, inclusiv în weekenduri. Nu am terminat. Până la finalul anului înlocuim gardurile ruginite şi panourile de protecţie fonică, curăţăm şi protejăm toate elementele de beton pe care nu s-a intervenit până acum, reabilităm staţia de tramvai: plexiglass, scări, lifturi şi scări rulante.

Totul va fi reparat sau înlocuit, pus în siguranţă, igienizat. De ce e important să facem aceste lucrări? Din două motive: Pasajul se degradase şi nu mai prezenta siguranţă; doar aşa îi vom putea face recepţia finală şi, pe viitor, îi vom putea asigura mentenanţa”, a mai scris Ciprian Ciucu.

Citește și: București: Restricţiile de circulaţie din Piaţa Unirii, ridicate înainte de începerea noului an școlar

Parcare publică supraetajată, la Alba Iulia
Știri locale 22 Octombrie 2026, 18:07

Parcare publică supraetajată, la Alba Iulia

Parcarea are o capacitate de 144 de locuri în interior şi 27 de locuri la exterior.

Parcare publică supraetajată, la Alba Iulia
Aproape 7.000 de locuri de muncă, disponibile la București
Știri locale 22 Octombrie 2026, 16:42

Aproape 7.000 de locuri de muncă, disponibile la București

Oferta de locuri de muncă se actualizează permanent, pe site-ul Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM).

Aproape 7.000 de locuri de muncă, disponibile la București
SIBIU: Restricţii de circulaţie, pe drumul spre Păltiniş
Știri locale 22 Octombrie 2026, 16:31

Circulația va fi restricționată pentru desfăşurarea competiţiei auto „Marele Premiu al Sibiului - Viteză pe traseu montan”.

SIBIU: Restricţii de circulaţie, pe drumul spre Păltiniş
SĂLAJ: Femeie dispărută la sfârșitul lunii septembrie, găsită fără viață pe un câmp din apropierea orașului Cehu Silvaniei
Știri locale 22 Octombrie 2026, 16:31

SĂLAJ: Femeie dispărută la sfârșitul lunii septembrie, găsită fără viață pe un câmp din apropierea orașului Cehu Silvaniei

Trupul femeii a fost dus la Serviciul de Medicină Legală Sălaj pentru efectuarea necropsiei.

SĂLAJ: Femeie dispărută la sfârșitul lunii septembrie, găsită fără viață pe un câmp din apropierea orașului Cehu Silvaniei
Deținut de la Penitenciarul Arad, găsit mort în celulă
Știri locale 22 Octombrie 2026, 16:14

Deținut de la Penitenciarul Arad, găsit mort în celulă

Primele constatări indică faptul că bărbatul în vârstă de 31 de ani s-ar fi spânzurat.

Deținut de la Penitenciarul Arad, găsit mort în celulă
MEHEDINȚI: 3 suspecți ar fi distribuit droguri impregnate în coli de hârtie către persoane aflate în detenție
Știri locale 22 Octombrie 2026, 15:31

MEHEDINȚI: 3 suspecți ar fi distribuit droguri impregnate în coli de hârtie către persoane aflate în detenție

Două dintre persoanele cercetate au fost arestate preventiv, iar una a fost plasată sub control judiciar.

MEHEDINȚI: 3 suspecți ar fi distribuit droguri impregnate în coli de hârtie către persoane aflate în detenție
DOLJ: Traficant de persoane urmărit internațional, prins și reținut de polițiști
Știri locale 22 Octombrie 2026, 15:08

DOLJ: Traficant de persoane urmărit internațional, prins și reținut de polițiști

Autoritățile judiciare din Italia au emis un mandat european de arestare pentru trafic de persoane pe numele bărbatului.

DOLJ: Traficant de persoane urmărit internațional, prins și reținut de polițiști
VÂLCEA: Proiectele europene din zeci localități vâlcene, în analiza Consiliului Județean
Știri locale 22 Octombrie 2026, 14:26

VÂLCEA: Proiectele europene din zeci localități vâlcene, în analiza Consiliului Județean

La discuții au luat parte reprezentanții ADR Sud-Vest Oltenia.

VÂLCEA: Proiectele europene din zeci localități vâlcene, în analiza Consiliului Județean

Radio România Actualitați

Probă de Drum elctrică alături de Zeekr 7X

Elevii pot avea maximum 40 de absenţe justificate de părinţi pe parcursul unui an şcolar

Universitatea Craiova - Inter d'Escaldes 3-1, primul succes al campioanei în grupa unică din Conference league

Compania aeriană românească Dan Air a depus cererea de intrare în insolvență