Sursa ta de încredere

BUCUREȘTI: Școala de vară, între 13 și 17 iulie, la Muzeul „Grigore Antipa”

Cele 8 module de învățare pentru cei mici se desfășoară până la 4 septembrie.

BUCUREȘTI: Școala de vară, între 13 și 17 iulie, la Muzeul „Grigore Antipa”
Foto: Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

Articol de Diana Oprea, Publicat: 07 Iulie 2026, 14:34  • Actualizat: 07 Iulie 2026, 14:34

Muzeul „Grigore Antipa” organizează, în săptămâna 13-17 iulie, Școala de Vară destinată copiilor pasionaţi de natură, dornici să învețe despre lumea animalelor ocrotite.

Ateliere despre protejarea vieții sălbatice

„Participanţii vor afla ce specii de animale din România sunt ocrotite de lege, în ce constă această ocrotire, cum se realizează ea şi după ce criterii, precum şi care sunt cauzele ce duc la periclitarea speciilor.

Totodată, vor învăţa cum să recunoască şi să protejeze în natură speciile ocrotite de lege. În acest context, vor descoperi specii care trăiesc doar pe teritoriul României, precum aspretele sau roşioara de Peţea, vor afla care sunt cauzele periclitării lor şi ce măsuri au fost luate pentru salvarea acestora”, transmite instituţia muzeală, într-o postare pe Facebook.

De asemenea, copiii vor descoperi echilibrul delicat dintre prăzi şi prădători în natură şi ce se poate întâmpla atunci când acest echilibru este perturbat. Vor afla despre unele dintre cele mai grave cazuri de periclitare din lumea animală, dar şi despre exemple fericite în care specii grav ameninţate au fost salvate şi readuse într-o situaţie mai bună, explică Agerpres.

„Modulul va ridica şi întrebarea esenţială: ce putem face concret pentru a ajuta animalele ocrotite din România şi din întreaga lume şi pentru a proteja viaţa sălbatică în general? Vă aşteptăm cu drag!”, mai transmite Muzeul Antipa.

8 module cu activități interactive, până în septembrie

Şcoala de Vară de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” este pentru copii cu vârste cuprinse între 9 şi 14 ani, care sunt aşteptaţi până pe 4 septembrie să descopere tainele naturii prin activităţi interactive, experimente, observaţii şi întâlniri directe cu specialiştii şi cercetătorii muzeului.

După modulul „În căutarea vieţuitoarelor cu opt picioare - Arahnidele”, cele 5 module tematice rămase („Animale ocrotite”, „Jurnalul unui mic ecolog”, „Curioasa şi fascinanta lume a fluturilor”, „Polenizatori şi biodiversitate urbană”, „Misterele mărilor: crustaceele şi prietenii lor”) se vor desfăşura de luni până vineri, între orele 10:15 şi 12:15, în Sala Atelier şi în grădina Muzeului Antipa.

La terminarea fiecărui modul, toţi copiii vor primi diplome de participare şi premii surpriză. Înscrierea copiilor la Şcoala de Vară 2026 - Antipa se face prin formularul de pe site-ul oficial al muzeului, în limita locurilor disponibile.

Programările se vor face în ordinea înscrierii, în limita locurilor disponibile, iar costul de participare este de 330 lei/modul/participant, 600 lei/modul/doi fraţi sau 600 lei/două module/participant.

Citește și: Donație de 12 ștergare vechi de peste un secol, la Muzeul Județean Buzău

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină