BUCUREȘTI: Un incendiu izbucnit la un magazin s-a extins la un hotel în cartierul Militari
Potrivit ISU București – Ilfov, fumul dens a pătruns atât în casa scării, cât și în camerele unității de cazare.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 18 Iulie 2025, 09:51 • Actualizat: 18 Iulie 2025, 09:59
Un incendiu puternic a cuprins, vineri dimineață, un magazin situat pe Șoseaua Virtuții din cartierul bucureștean Militari.
Flăcările s-au extins la fațada și terasa unui hotel din apropiere.
Potrivit ISU București – Ilfov, fumul dens a pătruns atât în casa scării, cât și în camerele unității de cazare.
Pompierii au evacuat aproape 30 de persoane, relatează Radio România București FM.
Pentru moment, nu au fost raportate victime.
Intervenția de stingere a focului îngreunează traficul rutier în zona Lujerului.
Citește și: Femeie din Otopeni, ucisă de o bucată de acoperiș smulsă de vânt













