BUCUREȘTI: Un mort şi doi răniți după un incendiu izbucnit într-un apartament
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul s-a manifestat în interiorul apartamentului, generând degajări mari de fum pe scara blocului.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 01 Aprilie 2026, 09:16 • Actualizat: 01 Aprilie 2026, 12:22
O persoană a murit şi alte două au fost transportate la spital intoxicate cu fum, în noaptea de marți spre miercuri, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament din Sectorul bucureștean 3.
18 locatari au fost evacuați din imobilul situat pe Calea Vitan.
Potrivit ISU Bucureşti-Ilfov, incendiul s-a manifestat în interiorul apartamentului, generând degajări mari de fum pe scara blocului.
Cauza tragediei este investigată, relatează Radio România București FM.
La fața locului au intervenit cu 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie şi salvare de la înălţime, Detaşamentul Special de Salvatori, o autospecială de descarcerare si 5 echipaje SMURD.













