Sursa ta de încredere

BUZĂU: Lucrările la noul Penitenciar Unguriu, 20% finalizate până la finalul anului

Vor fi suplimentate 1.900 de locuri pentru deținuți.

BUZĂU: Lucrările la noul Penitenciar Unguriu, 20% finalizate până la finalul anului
Foto: pexels.com / Xiaoyi

Articol de Iulian Busan, Publicat: 02 Septembrie 2024, 13:15  • Actualizat: 02 Septembrie 2024, 13:14

Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP) anunță măsuri de reducere a fenomenului supraaglomerării din cadrul penitenciarelor din țară.

Printre măsuri, ANP își propune să construiască noi spații de cazare, să îmbunătățească condițiile în detenție, dar și să consolideze cadrul legislativ actual privind executarea pedepselor.

Sistemul penitenciar, în proces de modernizare

„În ceea ce priveşte îmbunătăţirile realizate în penitenciarele din România, sistemul penitenciar a demarat lucrări ample prin care au fost create noi locuri de deţinere şi au fost modernizate locurile existente. Pentru atingerea obiectivelor instituţionale, sistemul penitenciar este angrenat în continuarea măsurilor prevăzute în cadrul Planului de acţiune pentru perioada 2020-2025. Pentru această perioadă, conform Planului de acţiune, îmbunătăţirea condiţiilor materiale în penitenciare se realizează prin investiţii în infrastructura fizică a acestora, respectiv prin crearea unui număr de 7.849 locuri noi de cazare şi modernizarea a 946 locuri de cazare existente”, a comunicat ANP.

Dintre obiectivele anilor următori, în ceea ce privește extinderea capacităţii de cazare sau de îmbunătăţire a condiţiilor existente, fac parte şi construirea a două noi penitenciare, P47 Berceni şi P48 Unguriu.

Cele două unități vor avea o capacitate de cazare de 1.900 locuri.

„Începând cu luna ianuarie 2024, la aceste obiective a fost demarată execuţia lucrărilor, duratele de execuţie fiind de 5 ani pentru P47 Berceni, respectiv 4 ani pentru P48 Unguriu. În ceea ce priveşte Penitenciarul P48 Unguriu, precizăm că la data de 06 decembrie 2023 a fost semnat contractul de execuţie lucrări în valoare de 204.715.556,49 lei, fără TVA. În data de 29.12.2023 a fost emis ordinul de începere lucrări de execuţie iar începând cu luna februarie 2024 au fost demarate efectiv lucrările pe amplasamentul viitorului penitenciar”, informează ANP.

20% din lucrări, gata în primul an

Potrivit estimărilor ANP, aproximativ 20% din totalul lucrărilor de construcţie la Penitenciarul Unguriu vor fi efectuate în primul an.

„Până în prezent au fost derulate lucrări de defrişare amplasament, demolare construcţii existente şi a fost amenajată zona de organizare de şantier. Au fost realizate lucrări pentru birourile administrative, pavilioane, armare fundaţii şi elevaţii, forare puţuri, au fost întocmite patru situaţii de lucrări execuţie, urmând ca până la sfârşitul acestui an să fie executat un procent de aproximativ de 20% din totalul lucrărilor de construcţie ale obiectivului de investiţii', a precizat sursa citată.

Penitenciarul Unguriu va beneficia, în premieră, de două pavilioane exterioare, relatează Agerpres.

„Avem 900 de locuri aici, 800 sunt pentru regim semi-deschis, 100 vor fi pentru regim deschis. Această categorie va beneficia de două pavilioane şi noutatea o reprezintă faptul că unul dintre aceste pavilioane va fi în exteriorul penitenciarului. Practic, se va crea un mecanism prin care persoanele private de libertate în proximitatea eliberării să fie cât mai puţin supravegheate şi să îşi gestioneze viaţa aproape în totalitate singure până la momentul la care vor fi eliberate”, a explicat la începutul anului, cu ocazia unei vizite pe şantierul penitenciarului, directorul ANP, Dan Halchin.

Citește și: Expoziție de caligrafie realizată de persoane private de libertate, la Vaslui

Locomotiva unui tren a luat foc pe ruta Râmnicu Vâlcea - Sibiu
Știri locale 20 Mai 2026, 19:23

Locomotiva unui tren a luat foc pe ruta Râmnicu Vâlcea - Sibiu

Călătorii au fost evacuaţi, fără a exista victime.

Locomotiva unui tren a luat foc pe ruta Râmnicu Vâlcea - Sibiu
ARAD: Plaja Ghioroc va fi deschisă la finalul lunii mai
Știri locale 20 Mai 2026, 18:39

ARAD: Plaja Ghioroc va fi deschisă la finalul lunii mai

Pe plajă a fost adus nisip proaspăt și a fost realizată o serie de reamenajări.

ARAD: Plaja Ghioroc va fi deschisă la finalul lunii mai
BUCUREȘTI: Tentativă de suicid în stația de metrou Păcii
Știri locale 20 Mai 2026, 15:44

BUCUREȘTI: Tentativă de suicid în stația de metrou Păcii

Circulaţia metroului va fi reorganizată în conformitate cu procedurile interne pentru astfel de situaţii.

BUCUREȘTI: Tentativă de suicid în stația de metrou Păcii
BUZĂU: Aproape 70.000 de puieți autohtoni, plantați pe 3 hectare la Gura Teghii
Știri locale 20 Mai 2026, 15:28

BUZĂU: Aproape 70.000 de puieți autohtoni, plantați pe 3 hectare la Gura Teghii

Specialiștii au constatat că regenerarea naturală nu mai era posibilă în zonă.

BUZĂU: Aproape 70.000 de puieți autohtoni, plantați pe 3 hectare la Gura Teghii
DÂMBOVIȚA: Casa Fusea din Târgoviște, restaurată cu fonduri europene de peste 9 milioane de lei
Știri locale 20 Mai 2026, 14:34

DÂMBOVIȚA: Casa Fusea din Târgoviște, restaurată cu fonduri europene de peste 9 milioane de lei

Proiectul este în faza de contractare, iar durata de execuție a lucrărilor este de 24 de luni.

DÂMBOVIȚA: Casa Fusea din Târgoviște, restaurată cu fonduri europene de peste 9 milioane de lei
ARGEȘ: Muniție din cele două războaie mondiale, neutralizată de pirotehniști în poligon
Știri locale 20 Mai 2026, 13:44

ARGEȘ: Muniție din cele două războaie mondiale, neutralizată de pirotehniști în poligon

Munițiile rămase neexplodate sunt extrem de periculoase, avertizează pirotehniștii.

ARGEȘ: Muniție din cele două războaie mondiale, neutralizată de pirotehniști în poligon
IAȘI: Rețea de traficanți de droguri care opera dintr-o vulcanizare auto, destructurată de DIICOT
Știri locale 20 Mai 2026, 13:02

IAȘI: Rețea de traficanți de droguri care opera dintr-o vulcanizare auto, destructurată de DIICOT

Autoritățile au arestat preventiv cinci persoane în cadrul dosarului.

IAȘI: Rețea de traficanți de droguri care opera dintr-o vulcanizare auto, destructurată de DIICOT
GORJ: Lucrările la cele trei pasaje subterane din centrul orașului Târgu Jiu încep la vară
Știri locale 20 Mai 2026, 11:24

GORJ: Lucrările la cele trei pasaje subterane din centrul orașului Târgu Jiu încep la vară

În valoare de 60 de milioane de euro, fondurile au fost accesate în cadrul Programului Operaţional Regional.

GORJ: Lucrările la cele trei pasaje subterane din centrul orașului Târgu Jiu încep la vară

Radio România Actualitați

Xi Jinping şi Vladimir Putin au semnat zeci de acorduri privind comerţul, mass media şi energia

Xi Jinping şi Vladimir Putin au semnat zeci de acorduri privind comerţul, mass media şi energia

Xi Jinping şi Vladimir Putin au semnat zeci de acorduri privind comerţul, mass media şi energia
Delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Bruxelles pe tema PNRR

Delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Bruxelles pe tema PNRR

Delegaţie a Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene la Bruxelles pe tema PNRR
Tentative de fraude bancare tot mai dese

Tentative de fraude bancare tot mai dese

Tentative de fraude bancare tot mai dese
Fermierii pot depune cereri de plată către APIA până pe 5 iunie, inclusiv

Fermierii pot depune cereri de plată către APIA până pe 5 iunie, inclusiv

Fermierii pot depune cereri de plată către APIA până pe 5 iunie, inclusiv