Sursa ta de încredere

BUZĂU: O comună cu prezenţe frecvente ale urşilor opreşte iluminatul public din motive financiare

Măsura va fi adoptată începând cu 5 august.

BUZĂU: O comună cu prezenţe frecvente ale urşilor opreşte iluminatul public din motive financiare
Foto: Unsplash / Jeremy Vessey

Articol de Diana Oprea, Publicat: 05 August 2026, 16:01  • Actualizat: 05 August 2026, 16:01

Primăria comunei buzoiene Vintilă Vodă a anunţat că va întrerupe iluminatul public până la redresarea situaţiei financiare, deşi localitatea se află într-o zonă submontană a Carpaţilor de Curbură în care prezenţa urşilor este frecvent semnalată.

Primăria invocă lipsa fondurilor pentru iluminatul public

Primarul comunei Vintilă Vodă a anunţat că începând cu data de 5 august, iluminatul public va fi întrerupt până la îmbunătăţirea situaţiei financiare, decizie necesară pentru a putea asigura funcţionarea celorlalte servicii publice esenţiale şi pentru a menţine echilibrul bugetului local, pecizează Agerpres.

„Ne-am confruntat în luna iunie cu ploile acelea care au venit peste noi şi mi-au făcut drumurile zob. Am făcut trei raportări pe situaţii de urgenţă, a venit comisia de trei ori, Consiliul Judeţean, Prefectura, ISU, Apele Române, ISC-ul, am făcut notă de constatare, am făcut şi un deviz estimativ pentru ce a distrus apa, nu am primit niciun leu.

Am zis vizavi de iluminatul public, ţinând cont că se înserează târziu şi se luminează devreme. Eu lucrez acum la un parc fotovoltaic, deja scheletul este gata, aşteptăm panourile, dar asta mai durează un pic.

Am cheltuit foarte mulţi bani pentru drumuri. De asta am zis, o lună, două, nu moare nimeni. Din 2016, de când sunt primar, curentul nu a fost oprit până acum. Este o situaţie destul de delicată”, a declarat primarul comunei Vintilă-Vodă, Ion Coman.

Localnicii, îndemnați să ia măsuri de siguranţă

Comuna Vintilă Vodă se află într-o zonă înaltă a judeţului Buzău, obişnuită în ultima vreme cu prezenţa urşilor. Reprezentantul administraţiei locale a mai precizat că deja a înştiinţat cetăţenii cu privire la decizia de a întrerupe iluminatul public şi îi va preveni să îşi ia măsurile de siguranţă.

„De fiecare dată cetăţenii sunt înştiinţaţi prin RO-ALERT despre urs. Cineva mi-a zis că am luat iluminatul şi vine ursul. Am împuşcat săptămâna trecută unul la Podul Muncii. Vă daţi seama că sunt serviciile, telefonie, internet, toate astea trebuie plătite.

Mi-a fost foarte greu să iau decizia asta. Am o punte care este frecventată des. Am pus două lămpi cu panouri acolo să nu se întâmple vreo nenorocire. Oamenii, unii au înţeles, unii nu au înţeles. Becurile la Vintilă Vodă nu s-au stins din 2016 până acum. O să fie o perioadă scurtă”, a mai precizat Ion Coman.

De-a lungul anului 2025, Direcţia Judeţeană de Mediu Buzău a participat la aproximativ 300 de comisii de evaluare a pagubelor produse de animalele sălbatice înregistrate pe raza mai multor comune, între care şi Vintilă Vodă, iar despăgubirile aprobate au depăşit în total 1 milion de lei.

Citește și: Intensitatea iluminatului în parcuri şi locurile de joacă din Sectorul 6, București, va fi înjumătățită

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri
Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională
Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele