CARAȘ-SEVERIN: Peste 2.100 de hectare din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, afectate de incendii
1.200 hectare au fost mistuite de flăcări în zona Băile Herculane.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 12 Octombrie 2026, 12:21 • Actualizat: 12 Octombrie 2026, 12:28
Peste 2.100 de hectare de vegetație uscată și fond forestier au fost afectate de incendiile izbucnite în Parcul Natural Domogled-Valea Cernei, cele mai întinse suprafețe fiind în apropierea localităților Băile Herculane și Topleț.
Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Caraș-Severin, 1.200 hectare au fost mistuite de flăcări în zona Băile Herculane. Alte peste 900 de hectare sunt arse în zona Topleț, a declarat colonelul Călin Vasile Șamșodan, comandantul intervenției.
Duminică, aproape 90 de pompieri militari și reprezentanți ai autorităților locale au acționat pentru stingerea focarelor, cu sprijinul a două elicoptere ale Inspectoratului General de Aviație din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
În sectorul Crucea Albă – Cabana Mușuroaiei, echipele de intervenție au continuat identificarea și lichidarea focarelor izolate. Potrivit ISU, dezvoltarea incendiilor a fost extrem de redusă comparativ cu ziua precedentă.
De asemenea, în Șaua Padinei și în zona Topleț nu au mai fost identificate noi focare active, intervențiile fiind concentrate asupra lichidării celor deja existente.
Evoluția incendiilor indică o diminuare a activității focarelor în sectoarele monitorizate, însă autoritățile nu au anunțat încă lichidarea completă a incendiilor.
Pompierii vor continua supravegherea zonelor afectate, pentru identificarea eventualelor reaprinderi și prevenirea extinderii focului în alte suprafețe de vegetație și fond forestier din Parcul Natural Domogled-Valea Cernei.
"Lansările de apă au fost adaptate în funcție de precipitațiile înregistrate în sectoarele de intervenție și în zona Băilor Herculane, precum și de plafonul de nori, situat la nivelul crestelor. Aruncările de apă au vizat focarele active identificate în urma misiunilor de recunoaștere, precum și flancurile aflate pe direcția de propagare a incendiului, în sprijinul echipelor care au acționat la sol.
Deși au fost înregistrate precipitații, cantitatea redusă de apă nu a fost suficientă pentru a umezi în mod corespunzător vegetația uscată și litiera, astfel că riscul de propagare a incendiului se menține. Particularitățile reliefului, caracterizat prin formațiuni calcaroase și depuneri importante de materiale vegetale combustibile, favorizează dezvoltarea unor focare care pot continua să ardă mocnit, inclusiv în subteran, ceea ce îngreunează identificarea și lichidarea acestora.
Totodată, umezeala acumulată pe versanții abrupți și stâncoși crește riscul de alunecare și de cădere a pietrelor, impunând măsuri suplimentare de siguranță pentru personalul care intervine în teren", a transmis Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
"În perioada următoare, riscul de reaprindere se menține, evoluția situației fiind influențată de temperaturile exterioare, umiditatea atmosferică, cantitatea de precipitații și intensitatea rafalelor de vânt. În acest context, intervențiile continuă în funcție de situația operativă și de condițiile meteorologice, cu obiectivul de a limita propagarea incendiului și de a reduce riscul reapariției focarelor", a adăugat IGSU.













