CARAȘ-SEVERIN: Un bărbat care și-a abandonat câinii, amendat cu 12.000 de lei
Cățelușa și puii au fost preluați de Adăpostul Public din Bocșa, unde primesc hrană și îngrijire adecvată.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 21 Noiembrie 2025, 11:53 • Actualizat: 21 Noiembrie 2025, 11:43
Un bărbat din Bocșa a fost amendat de polițiștii cărășeni cu 12.000 de lei, după ce și-a abandonat cățelușa și cei patru pui ai acesteia într-o cutie pe marginea drumului.
Cățelușa și puii au fost preluați de Adăpostul Public din Bocșa, unde primesc hrană și îngrijire adecvată. În urma unui control la domiciliul bărbatului, polițiștii au mai aplicat două sancțiuni pentru nemicrocipare și lipsa vaccinului antirabic, transmite Radio România Reșița.
Autoritățile atrag atenția că deținătorii de animale au obligația legală de a le asigura hrană, apă, adăpost și îngrijire. Este esențial să manifeste un comportament responsabil și lipsit de brutalitate, pentru protejarea vieții și bunăstării animalelor.
Cetățenii sunt încurajați să raporteze cazurile de abuz sau abandon și să promoveze adopția responsabilă și sterilizarea animalelor, contribuind astfel la un mediu sigur pentru animale.
Citește și: Peste 180 de animale, sterilizate gratuit la Mediaș













