Sursa ta de încredere

CLUJ: Ghiduri pentru prevenirea bullying-ului în școli, lansate la Festivalul Untold de Poliţia Română şi Fundaţia Neuroatipic

Materialele își propun să creeze un mediu educațional incluziv, cu un accent deosebit pe susținerea tinerilor neurodivergenți.

CLUJ: Ghiduri pentru prevenirea bullying-ului în școli, lansate la Festivalul Untold de Poliţia Română şi Fundaţia Neuroatipic
Foto: pexels.com/ Mikhail Nilov

Publicat: 08 August 2025, 17:20  • Actualizat: 08 August 2025, 21:57

Poliția Română, prin Direcția Siguranță Școlară, în colaborare cu Fundația Neuroatipic, a realizat patru ghiduri dedicate prevenirii și gestionării bullying-ului în mediul școlar.”

Cele patru ghiduri vor fi lansate, pe 10 august, în cadrul Festivalului Untold.

Potrivit unui comunicat de presă al Poliţiei Române, ghidurile au fost realizate de o echipă mixtă de psihologi, psihiatri şi specialişti în siguranţă şcolară şi sunt adresate cadrelor didactice, părinţilor, elevilor, poliţiştilor şi instituţiilor publice. Acestea oferă soluţii practice, exemple de bună practică şi recomandări clare pentru intervenţie şi sprijin emoţional în cazurile de hărţuire şcolară.

Potrivit inițiatorilor, materialele își propun să creeze un mediu educațional sigur, incluziv și plin de empatie, cu un accent deosebit pe susținerea copiilor și tinerilor neurodivergenți.

Înțelegerea neurodiversității, obiectivul-țintă

Materialele, adaptate publicurilor țintă (profesori, părinți, elevi și autorități), sunt realizate într-un format prietenos, cu un limbaj simplu și ușor de aplicat în activitatea școlară cotidiană, relatează Agerpres.

„Pentru copiii şi tinerii neuroatipici, bullying-ul are efecte devastatoare, iar lipsa unui răspuns adecvat îi poate izola şi mai mult. Ghidurile pe care le lansăm astăzi sunt construite cu înţelegerea profundă a acestor nevoi. Sunt un pas important spre o educaţie empatică, incluzivă şi sigură pentru toţi copiii”, precizează, în comunicatul menţionat, Crina Nedelcu, doctor în psihologie şi fondatoarea Fundaţiei Neuroatipic.

Colaborarea instituțională este esențială în procesul de combatere a fenomenului, a declarat directorul Direcţiei Siguranţă Şcolară din cadrul Poliţiei Române, Alexandru-Ionuţ Leuţu Cotroceanu.

„Prevenirea bullying-ului nu este doar o responsabilitate a şcolilor sau a părinţilor, ci o datorie comună. Prin aceste ghiduri am reuşit să aducem la un loc perspectiva legală, realităţile din teren şi nevoile copiilor”, precizează acesta.

Ghidurile vor fi distribuite la nivel național și vor sta la baza unor sesiuni de informare pentru întreaga comunitate educațională.

Inițiativa vizează nu doar reacția în fața fenomenului de bullying, ci și prevenirea acestuia, prin educație, comunicare și colaborare între toți actorii implicați.

Citește și: Festivalul „Flori de Speranță”, dedicat persoanelor cu sindromul Down, la Cinema Mărăști din Cluj

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri