Sursa ta de încredere

Conducerea Metrorex, despre posibila grevă generală din Capitală: „Vom avea înţelepciunea necesară astfel încât cetăţenii să nu sufere”

Termenul limită pentru finalizarea negocierilor este 31 octombrie.

Conducerea Metrorex, despre posibila grevă generală din Capitală: „Vom avea înţelepciunea necesară astfel încât cetăţenii să nu sufere”
Foto: radioromania.ro

Articol de Iulian Busan, Publicat: 29 Octombrie 2024, 14:11  • Actualizat: 29 Octombrie 2024, 14:12

O nouă rundă de negocieri pentru încheierea noului Contract Colectiv de Muncă a avut loc, luni, între sindicatul de la Metrou și conducerea Metrorex.

Potrivit directoarei generale a Metrorex, Mariana Miclăuș, negocierile vor continua, în așa fel încât cetățenii să nu aibă de suferit.

Negocierile continuă în Capitală

„Încă suntem în negocieri cu partenerii de dialog social. Vom avea înţelepciunea necesară, ambele părţi, astfel încât cetăţenii să nu sufere. Negocierile sunt într-adevăr intense, lungi. Chiar şi acum mă întorc (la sediul companiei - n. r.) pentru că vom avea o altă întâlnire cu partenerii. Sper şi cred că suntem pe drumul cel bun de a rezolva problemele de ambele părţi, de a găsi soluţia optimă pentru societate, în general”, a declarat, marţi, Mariana Miclăuş, după ce a participat la un eveniment de specialitate.

Întrebată despre posibilitatea încheierii negocierilor la finalul termenului prelungit în acord cu sindicatul de la metrou, USLM, planificat la data de 31 octombrie, directoarea Metrorex a afirmat: „Eu sper să terminăm. Dacă nu se vor finaliza, vom mai solicita o prelungire”.

„Comisia de negociere are şi un mandat de la Consiliul de Administraţie, căruia trebuie să-i prezentăm rezultatul. De aceea spun că este posibil să solicităm o prelungire dincolo de 31 de octombrie”, a subliniat Miclăuș.

Drepturile salariaților, acordate până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă

Conform directoarei, drepturile salariaţilor merg în continuare până la încheierea noului Contract Colectiv de Muncă (CCM), iar în privința creșterilor salariale solicitate de sindicaliști, directoarea a declarat că nu există încă un impact financiar, însă analizele sunt desfășurate în continuare.

„Mai avem anumite articole din contract de negociat. După cum se cunoaşte, drepturile salariaţilor merg în continuare, aşa cum prevede şi Legea 195/2020, Legea statutului personal feroviar. Până la încheierea unui nou contract de muncă, salariaţii îşi păstrează drepturile. Ceea ce solicită dumnealor reprezintă, în primul rând, acordarea drepturilor suspendate, ca urmare a prevederilor Legii 296, respectiv acordarea tichetelor de masă tuturor salariaţilor, adică şi celor al căror salariu depăşeşte 8.000 lei, acordarea premiilor, care nu se mai acordă conform Legii 296, şi, de asemenea, solicită şi o indexare a salariului luând ca bază de calcul salariul minim brut garantat în plată începând cu 1 ianuarie 2025, respectiv 4.050 lei, cu încadrare în statutul personalului feroviar, Legea 195, şi sunt discuţii. (...) Trebuie să identificăm care este impactul, sunt tot felul de la analize făcute la nivelul nostru, o să le facem şi cu dânşii, vom vedea impactul financiar. Deocamdată nu aş putea spune că există un anumit procent de creştere sau ceva. (...) Deocamdată nu cunoaştem nici la acest moment politica salarială ce va fi introdusă în legea bugetului de stat pe 2025. Încă purtăm discuţii şi vom vedea care este procentul”, a explicat oficialul companiei.

Directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuş, a participat marţi la cea de-a XIX-a ediţie a Zilelor Feroviare –Summitul de Investiţii Club Feroviar, relatează Agerpres.

Citește și: Negocierile din Capitală pentru contractul colectiv de muncă al angajaților Metrorex, prelungite până la sfârșitul lunii

Bărbat înecat în mare, la Mamaia
Știri locale 14 Iunie 2026, 13:34

Bărbat înecat în mare, la Mamaia

Manevrele de resuscitare au fost zadarnice.

Bărbat înecat în mare, la Mamaia
MARAMUREȘ: Mandatul primarului din comuna Sânger, supus referendumului
Știri locale 14 Iunie 2026, 08:53

MARAMUREȘ: Mandatul primarului din comuna Sânger, supus referendumului

Demersul a fost iniţiat de fostul edil, Alexandru Măgheran. Cei doi au fost contracandidați în 2024, iar Vasile Grec a...

MARAMUREȘ: Mandatul primarului din comuna Sânger, supus referendumului
Nordul județului Tulcea, sub alertă de drone
Știri locale 14 Iunie 2026, 00:27

Nordul județului Tulcea, sub alertă de drone

Populaţia este rugată să urmeze recomandările transmise dacă situaţia o impune.

Nordul județului Tulcea, sub alertă de drone
CLUJ-NAPOCA: Un basarabean şi un moldovean, reţinuţi pentru înşelăciune prin "metoda Creditul"
Știri locale 13 Iunie 2026, 23:28

CLUJ-NAPOCA: Un basarabean şi un moldovean, reţinuţi pentru înşelăciune prin "metoda Creditul"

Ambii tineri au vârsta de 19 ani.

CLUJ-NAPOCA: Un basarabean şi un moldovean, reţinuţi pentru înşelăciune prin "metoda Creditul"
ARGEȘ: Patru răniți în urma unui accident rutier pe DN7, la Bascov
Știri locale 13 Iunie 2026, 18:34

ARGEȘ: Patru răniți în urma unui accident rutier pe DN7, la Bascov

În coliziune au fost implicate un autoturism şi un autotren.

ARGEȘ: Patru răniți în urma unui accident rutier pe DN7, la Bascov
Marșul Normalității și Parada minorităților sexuale, pe străzile Capitalei la distanță de câteva ore
Știri locale 13 Iunie 2026, 17:11

Marșul Normalității și Parada minorităților sexuale, pe străzile Capitalei la distanță de câteva ore

Forțele de ordine au însoțit ambele manifestații.

Marșul Normalității și Parada minorităților sexuale, pe străzile Capitalei la distanță de câteva ore
SIBIU: S-a prăbuşit o porţiune din zidul de incintă al Bisericii Fortificate din Moşna
Știri locale 13 Iunie 2026, 12:55

SIBIU: S-a prăbuşit o porţiune din zidul de incintă al Bisericii Fortificate din Moşna

Turnul de Nord a beneficiat de o intervenţie de urgenţă în urmă cu 9 ani, dar lucrările nu au fost încă recepționate

SIBIU: S-a prăbuşit o porţiune din zidul de incintă al Bisericii Fortificate din Moşna
MEDGIDIA: Bărbat reținut după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat
Știri locale 13 Iunie 2026, 12:02

MEDGIDIA: Bărbat reținut după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Bărbatul avea o alcoolemie de 1,18 mg/l în aerul expirat.

MEDGIDIA: Bărbat reținut după ce a condus beat și fără permis un vehicul neînmatriculat

Radio România Actualitați

Decretul de desemnare a lui Adrian Veștea în funcția de premier, publicat în Monitorul Oficial

Decretul de desemnare a lui Adrian Veștea în funcția de premier, publicat în Monitorul Oficial

Decretul de desemnare a lui Adrian Veștea în funcția de premier, publicat în Monitorul Oficial
Ședință la PNL după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Ședință la PNL după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier

Ședință la PNL după desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier
Elveția - Limitarea populației la 10 milioane de locuitori, respinsă prin referendum

Elveția - Limitarea populației la 10 milioane de locuitori, respinsă prin referendum

Elveția - Limitarea populației la 10 milioane de locuitori, respinsă prin referendum
Caiac-canoe: Ilie Sprâncean și Oleg Nuță, locul 7 în finală la canoe dublu, 500 de metri

Caiac-canoe: Ilie Sprâncean și Oleg Nuță, locul 7 în finală la canoe dublu, 500 de metri

Caiac-canoe: Ilie Sprâncean și Oleg Nuță, locul 7 în finală la canoe dublu, 500 de metri