CONSTANȚA: Nava-școală „Mircea” împlinește 85 de ani de activitate
Ambarcațiunea a fost sărbătorită în cadrul unui eveniment special.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 17 Mai 2024, 17:08 • Actualizat: 17 Mai 2024, 17:08
Cunoscuta navă-școală „Mircea” a împlinit 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române.
Monedă aniversară, lansată oficial
Cu ocazia evenimentului, în Portul militar Constanța a fost organizată o ceremonie militară și religioasă în prezența autorităților, dintre care reprezentanți ai conducerii Ministerului Apărării Naționale, Statului Major al Apărării, Statului Major al Forțelor Navale, Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, precum și comandanți ai altor structuri din Forțele Navale Române.
La eveniment au participat, de asemenea, invitați și reprezentanți ai autorităților publice locale și foști membri ai echipajului Navei-școală „Mircea”.
Sărbătoarea a fost marcată și prin emiterea unei monede omagiale, lansată de Regia Autonomă „Monetăria Statului”, intitulată „Nava-școală «Mircea» – 85 de ani de la intrarea în serviciul Forțelor Navale Române”, cu un tiraj de 60 de bucăți din argint și 40 din tombac, informează Forțele Navale Române.
Ambarcațiune cu istorie complexă
Nava-școală „Mircea” este o ambarcațiune velier de tip bark (navă cu trei arbori), construită între anii 1938-1939 la Șantierul Naval „Blohm und Woss” din Hamburg, Germania.
Nava a sosit pentru prima dată în țară la 17 mai 1939, moment în care a intrat în serviciul Marinei Militare, relatează Radio România Constanța.
Botezată „Mircea”, precum înaintașul său „Bricul Mircea” (1882-1944), nava constituie un simbol al tricolorului și marelui domnitor Mircea cel Bâtran, întregitorul Țării Românești, purtat peste mări și oceane.
În anul 1966, ambarcațiunea a fost supusă unor reparații capitale și modernizări făcute la același șantier naval unde a fost construită, iar între anii 1994-2002, la Șantierul Naval Brăila, a devenit nava cea mai modernă dintre „surorile” sale („Eagle” – SUA, „Gorch Foch” – Germania, „Tovarisch” – Rusia, „Sagres I” – Portugalia).
Citește și: Navă pentru plimbări de agrement pe Dunăre, lansată la apă, în Galați













