Sursa ta de încredere

Controale pentru protecția naturii, efectuate de patrule mixte în Parcul Național Semenic–Cheile Carașului

Scopul acestor acțiuni este de prevenire și combatere a unor fapte ilegale care afectează habitalul local.

Controale pentru protecția naturii, efectuate de patrule mixte în Parcul Național Semenic–Cheile Carașului
Foto: RNP Romsilva

Publicat: 26 August 2025, 16:30  • Actualizat: 26 August 2025, 16:31

Administrația Parcului Național Semenic–Cheile Carașului, în colaborare cu efective ale Jandarmeriei Române din Caraș-Severin, a inițiat în ultima perioadă acțiuni ample de verificare și patrulare pe traseele turistice, în zonele de acces și în perimetrele cu regim special de protecție.

Scopul acestor acțiuni este de prevenire și combatere a unor fapte ilegale, precum pășunatul neautorizat, tăierea sau recoltarea ilegală a resurselor naturale sau accesul cu vehicule motorizate în afara drumurilor permise.

De asemenea, acțiunile au fost efectuate scopul de a preveni și combate camparea și aprinderea focurilor în zone interzise, colectarea speciilor protejate sau abandonarea deșeurilor.

Informare și prevenție pentru turiști

Patrulele mixte au avut și un rol educativ, întrucât au oferit turiștilor informații despre regulile de vizitare a ariei protejate și despre importanța conservării biodiversității.

Fiecare vizitator este astfel încurajat să contribuie la păstrarea patrimoniului natural al parcului, relatează Radio România Reșița.

Colaborarea cu Jandarmeria Română asigură un climat de siguranță atât pentru turiști, cât și pentru comunitățile locale, sprijinind în același timp protejarea valorilor naturale unice ale Banatului montan.

Administrația Parcului Național Semenic–Cheile Carașului transmite că patrulele mixte vor fi menținute și în perioada următoare, cu caracter permanent, pentru a asigura respectarea legislației și protejarea mediului.

Citește și:

BACĂU: Spitalul din Buhuşi va deveni centru regional de screening pentru cancerul pulmonar
Știri locale 06 Octombrie 2026, 17:49

BACĂU: Spitalul din Buhuşi va deveni centru regional de screening pentru cancerul pulmonar

Medicii spitalului vor fi instruiți de specialiști de ai Institutului de Pneumoftiziologie „Marius Nasta” din Capitală.

BACĂU: Spitalul din Buhuşi va deveni centru regional de screening pentru cancerul pulmonar
GIURGIU: Bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, cuprins de incendiu din cauza unui aparat de tăiere
Știri locale 06 Octombrie 2026, 17:35

GIURGIU: Bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, cuprins de incendiu din cauza unui aparat de tăiere

Pompierii au protejat 10 tuburi cu acetilenă şi două butelii de aragaz, evitând o explozie.

GIURGIU: Bordul unei nave dezafectate la malul Dunării, cuprins de incendiu din cauza unui aparat de tăiere
Depozitări ilegale de deșeuri din construcții, descoperite în opt locații din Caraș-Severin
Știri locale 06 Octombrie 2026, 17:29

Depozitări ilegale de deșeuri din construcții, descoperite în opt locații din Caraș-Severin

Reprezentanții Gărzii de Mediu Caraș-Severin au dispus măsuri pentru remedierea problemelor constatate.

Depozitări ilegale de deșeuri din construcții, descoperite în opt locații din Caraș-Severin
IAȘI: Primarul Chirica, inculpat în dosarul celor 500 de tone de păcură lipsă din rezerva de stat
Știri locale 06 Octombrie 2026, 16:41

IAȘI: Primarul Chirica, inculpat în dosarul celor 500 de tone de păcură lipsă din rezerva de stat

Edilul liberal este cercetat pentru abuz în serviciu și fals intelectual.

IAȘI: Primarul Chirica, inculpat în dosarul celor 500 de tone de păcură lipsă din rezerva de stat
VÂLCEA: A fost repatriat suspectul în ancheta tinerei ucise, al cărei trup a fost aruncat în râul Olt
Știri locale 06 Octombrie 2026, 16:31

VÂLCEA: A fost repatriat suspectul în ancheta tinerei ucise, al cărei trup a fost aruncat în râul Olt

Bărbatul s-a predat în urmă cu o săptămână poliţiştilor elveţieni din Saint Gallen.

VÂLCEA: A fost repatriat suspectul în ancheta tinerei ucise, al cărei trup a fost aruncat în râul Olt
GORJ: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu în zona golului alpin din Rânca
Știri locale 06 Octombrie 2026, 16:07

GORJ: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu în zona golului alpin din Rânca

O aeronavă a MApN a fost mobilizată în sprijinul echipajelor de pompieri.

GORJ: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu în zona golului alpin din Rânca
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Brigada 81 Mecanizată organizează exerciții militare pe 7 și 14 octombrie
Știri locale 06 Octombrie 2026, 15:21

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Brigada 81 Mecanizată organizează exerciții militare pe 7 și 14 octombrie

Reprezentanții brigăzii asigură populația că nu există motive de îngrijorare.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Brigada 81 Mecanizată organizează exerciții militare pe 7 și 14 octombrie
GORJ: Avarie la Termocentrala Turceni. Grupul 5, disponibil pentru pornire joi
Știri locale 06 Octombrie 2026, 14:54

GORJ: Avarie la Termocentrala Turceni. Grupul 5, disponibil pentru pornire joi

În prezent, la Termocentrala Rovinari funcţionează două grupuri, respectiv grupul 4 şi grupul 6.

GORJ: Avarie la Termocentrala Turceni. Grupul 5, disponibil pentru pornire joi

Radio România Actualitați

Calificări Euro U21: România a primit 7 goluri la Ibiza, 1-7 în faţa Spaniei

Ungaria va începe desecretizarea dosarelor poliției comuniste

Cursul leu/euro a atins un nou prag record

Noul premier desemnat, Luca Niculescu, invită partidele la dialog