Sursa ta de încredere

COVASNA: Petrecere câmpenească în scop caritabil pentru două familii căroră le-au luat foc casele

Evenimentul va avea loc pe 1 septembrie.

COVASNA: Petrecere câmpenească în scop caritabil pentru două familii căroră le-au luat foc casele
Foto: Pixabay

Articol de Victor Marin, Publicat: 21 August 2024, 20:36

Primăria comunei Dobârlău din județul Covasna vor organiza o petrecere câmpenească în beneficiul celor două familii din satul aparţinător Mărcuş, rămase fără locuinţe în urma unui incendiu.

Evenimentul caritabil va avea loc pe 1 septembrie la Dobârlău, iar banii care se vor aduna din donaţii vor fi folosiţi pentru reconstruirea celor două gospodării.

"(...) Oamenii aceştia şi-au pierdut toată agoniseala de-o viaţă într-un incendiu cumplit şi nu vă puteţi imagina ce este în sufletul lor. În aceste condiţii, cred că putem întinde o mână de ajutor, nu mult, atât cât se poate şi este mai mult decât suficient. Atunci când faci bine, primeşti bine şi nu există o bucurie mai mare decât aceea de a şti că ai contribuit la alinarea durerii cuiva (...) Contribuţia fiecăruia va ajunge la reconstrucţia celor două gospodării distruse complet", a declarat primarul Bogdan Barbu pentru Agerpres.

Incendiul izbucnit marţi, 20 august, a mistuit în totalitate ambele locuinţe, pentru stingerea flăcărilor fiind mobilizaţi 34 de pompieri.

La locul intervenţiei au fost alocate cinci autospeciale de stingere, o autospecială de salvare de la înălţimi, patru autospeciale de primă intervenţie şi comandă şi o ambulanţă SMURD, au precizat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situații de Urgență Covasna.

Citește și: Pompierii mehedințeni au stins incendiul din Parcul Natural Porţile de Fier

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”
Știri locale 16 Octombrie 2026, 11:36

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”

Orașul câștigător va obține un premiu în valoare de 50.000 de euro.

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”
NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:42

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Radio România Actualitați

România, ţara cu cea mai mare inflaţie din UE, 6,5%, în luna septembrie

O persoană a murit și alte șase au fost rănite într-un grav accident produs la Craiova

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina