Sursa ta de încredere

DÂMBOVIȚA: Agresor reținut pentru încălcarea ordinului de protecție după ce și-a bătut fosta soție

Pe numele bărbatului a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

DÂMBOVIȚA: Agresor reținut pentru încălcarea ordinului de protecție după ce și-a bătut fosta soție

Articol de Iulian Busan, Publicat: 05 Februarie 2026, 15:13  • Actualizat: 05 Februarie 2026, 15:26

Polițiștii dâmbovițeni au reținut un agresor în vârstă de 52 de ani după ce şi-a bătut şi ameninţat cu moartea fosta soţie, față de care a fost emis ordin de protecție provizoriu, informează, joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Dâmboviţa.

„Din cercetările efectuate, a reieşit faptul că, la data de 30 ianuarie, în jurul orei 22.00, bărbatul, în timp ce s-ar fi aflat la domiciliul fostei sale soţii, din comuna Dragomireşti, pe fondul consumului de alcool, ar fi agresat-o fizic pe aceasta şi ar fi ameninţat-o cu suprimarea vieţii. Cu ocazia întocmirii Formularului de Evaluare a Riscului, a reieşit risc iminent ca viaţa, integritatea fizică sau libertatea persoanei să fie pusă în pericol, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu pentru cinci zile”, precizează reprezentanţii IPJ Dâmboviţa.

Bărbatul, sub control judiciar

Ulterior, pe 1 februarie, în jurul orei 22.00, agresorul ar fi încălcat ordinul de protecţie provizoriu, deoarece nu a respectat distanţa minimă faţă de locuinţa femeii.

Agresorul a fost reţinut de poliţişti, iar miercuri pe numele lui a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, relatează Agerpres.

Pe numele acestuia a fost deschis dosar penal pentru lovire sau alte violenţe, ameninţare şi încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecţie provizoriu a oricăreia dintre măsurile dispuse prin ordinul de protecţie provizoriu.

Citește și: Bărbat din Dolj acuzat de uciderea animalelor cu intenţie, după ce doi câini au fost descoperiți morți la domiciliul acestuia

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri