Sursa ta de încredere

DÂMBOVIȚA: Fosta localitate minieră Șotânga va avea un parc industrial, construit din fonduri europene

Parcul va fi în proximitatea inelului doi de centură al municipiului Târgovişte şi, astfel, va avea conexiune cu drumurile naţionale.

DÂMBOVIȚA: Fosta localitate minieră Șotânga va avea un parc industrial, construit din fonduri europene
Foto: Primaria Sotanga

Articol de Diana Oprea, Publicat: 01 Aprilie 2026, 14:43  • Actualizat: 01 Aprilie 2026, 14:43

Comuna Șotânga, o fostă localitate minieră, va avea un parc industrial de circa 30 de hectare, construit cu fonduri europene, proiect inițiat de administrația locală, în parteneriat cu Consiliul Județean (CJ) Dâmbovița, declară, miercuri, primarul localităţii, Constantin Stroe.

Două parcuri fotovoltaice, deja existente la Șotânga

„În colaborare cu Consiliul Judeţean (CJ) am elaborat un plan urbanistic zonal de crearea a unei zone de parc industrial, ţinând cont că la nivelul comunei Şotânga funcţionează două parcuri mari fotovoltaice care produc energie ieftină şi atunci am considerat noi că am fi atractivi cu o astfel de idee.

Planul urbanistic zonal a parcurs toate etapele, e aprobat cu toate avizele conforme. Vorbim de o suprafaţă de 30 hectare, în proximitatea unui parc fotovoltaic de 80 MW”, a precizat primarul Constantin Stroe.

Edilul a arătat că autorităţile locale au identificat şi sursa de finanţare pentru realizarea investiţiei, prin accesarea fondurilor europene disponibile prin Programul Operaţional Regional, notează Agerpres.

„Am identificat ca sursă de finanţare pentru un astfel de parc Programul Operaţional Regional, care are o axă dedicată, dar aplicante sunt consiliile judeţene.

Având în vedere că suntem în proximitatea municipiului Târgovişte, care nu are astfel de facilitate, şi pentru că în zonă există energie ieftină, noi ne punem mari speranţe că un parc industrial la Şotânga creează dezvoltarea economică şi locuri de muncă şi, în perioada pe care o traversăm, ar fi o gură mare şi nesperată de oxigen pentru comunitatea noastră şi pentru dezvoltarea zonei”, a mai spus primarul din Şotânga, Constantin Stroe.

Parcul industrial, conectat la drumurile naționale

În ultimii ani, în comuna Şotânga au existat mai multe investiţii în infrastructură. Un proiect cu fonduri europene de reabilitare a drumului judeţean care traversează localitatea este acum în curs de finalizare.

De asemenea, parcul industrial va fi în proximitatea inelului doi de centură al municipiului Târgovişte şi, astfel, va avea conexiune cu drumurile naţionale. Parcul industrial va avea hale pentru activităţi industriale, cu zonă administrativă, toate utilităţile necesare funcţionării unui astfel de parc.

„S-a mai avut în vedere o altă investiţie mare a consiliului judeţean, staţia de tratare mecanică-biologică a deşeurilor care se va face în comună, suntem în secolul XXI, vorbim de economie circulară şi din selectarea deşeurilor materialele de rezultate, în speţă plastic, metal, sticlă, să reintre în circuitul economic şi atunci firmele care pot activa în parc pot folosi ca materie primă ce vă spuneam, plus că în avizul de mediu, în decizia de încadrare, sunt clar definite şi activităţile industriale care se pot desfăşura în parc.

În general, toată gama de activităţi industriale care sunt prietenoase cu mediul şi fără industrie de armament”, a precizat primarul din Şotânga.

Citește și: 30 de școli din Timișoara, dotate cu mese exterioare de ping-pong prin PNRR

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri