DÂMBOVIȚA: Incendiu la Penitenciarul Găești
Au fost evacuate aproximativ 200 de persoane.
Articol de Victor Marin, Publicat: 13 Septembrie 2025, 12:42
Pompierii au intervenit sâmbătă dimineața pentru stingerea unui incendiu izbucnit la Penitenciarul Găești.
La fața locului au intervenit trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară și două echipaje SMURD.
Incendiul a pornit într-o cameră, pe tubulatura de ventilație, unde au fost arse cârpe și hârtii, lucru care a provocat răspândirea fumului în toată clădirea.
În urma incidentului, aproximativ 200 de persoane au fost evacuate preventiv, precizează Gazeta Dâmboviței.
Potrivit sursei ciate, nu au existat victime.













