Sursa ta de încredere

DÂMBOVIȚA: Sistem performant de gestionare a deșeurilor, în valoare de peste 600 de milioane de lei, construit la Șotânga

Proiectul este finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Administraţia Fondului pentru Mediu şi CJ Dâmboviţa.

DÂMBOVIȚA: Sistem performant de gestionare a deșeurilor, în valoare de peste 600 de milioane de lei, construit la Șotânga
Foto: pexels.com / Magda Ehlers

Articol de Iulian Busan, Publicat: 30 Aprilie 2026, 14:32  • Actualizat: 30 Aprilie 2026, 14:32

Un sistem modern de gestionare a deşeurilor, ce implică o instalaţie de tratare şi centru de aport voluntar, va fi realizat în comuna Șotânga, a anunțat joi Consiliul Județean (CJ) Dâmbovița.

Investiția de peste 600 de milioane de lei

Contractul de finanțare a fost semnat joi, iar investiția depășește suma de 618 milioane de lei, relatează Agerpres.

„Este o zi cu adevărat importantă pentru judeţul nostru. Am semnat contractul de finanţare pentru proiectul «Sistem de management integrat al deşeurilor – Obiectiv Instalaţie de Tratare Deşeuri Colectate Separat şi Centru de Aport Voluntar Şotânga», cea mai mare investiţie realizată la nivel judeţean în acest domeniu. Este un proiect la care lucrăm încă din 2020, cu un parcurs dificil, cu numeroase provocări, dar şi cu motivaţia de a-l duce la capăt. Astăzi, toate aceste eforturi se concretizează într-o soluţie modernă pentru o problemă reală: gestionarea corectă şi eficientă a deşeurilor”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dâmboviţa, Corneliu Ştefan.

Proiectul este finanțat prin Programul de Dezvoltare Durabilă 2021-2027, Administraţia Fondului pentru Mediu şi CJ Dâmboviţa.

„Ce vom realiza la Şotânga? O instalaţie de tratare mecanică semiautomată, flexibilă pentru tratarea deşeurilor reciclabile şi reziduale, cu două linii. O linie pentru sortarea deşeurilor reciclabile, colectate separat din tot judeţul şi o linie pentru tratarea deşeurilor reziduale (...). De asemenea, prin această instalaţie integrată în tratarea deşeurilor, vom realiza şi o instalaţie în tratare biologică prin digestie anaerobică (...). Instalaţia integrată de tratarea deşeurilor va mai cuprinde şi o platformă de compostare, care va trata o cantitate anuală de circa 20.000 de tone digestat şi deşeuri verzi şi care va avea o suprafaţă de 8.000 de metri pătraţi. Platforma de compostare va fi acoperită, închisă lateral şi prevăzută cu sistem de filtrare aer. Platforma de compostare va fi protejată de o perdea vegetală pentru a împiedica răspândirea mirosului”, a explicat Corneliu Ştefan.

Capacitatea sistemului de gestionare a deşeurilor

Potrivit sursei citate, instalaţia de tratare mecanică şi linia pentru deşeuri reciclabile au o capacitate de 13.000 de tone pe an, în timp ce instalaţia pentru deşeuri reziduale ajunge la 25.000 de tone anual.

Hala destinată deşeurilor textile poate procesa 310 tone pe an, iar cea pentru deşeuri voluminoase are o capacitate de 2.300 de tone anual.

În ceea ce priveşte tratarea biologică prin digestie anaerobă, instalaţia este proiectată pentru 75.000 de tone pe an, iar platforma de compostare pentru 20.000 de tone anual.

„Şi nu în ultimul rând, vom produce şi biogaz, circa 6 milioane de metri cubi pe an, pentru producere internă, pentru energie electrică şi termică. Beneficiile sunt concrete: servicii mai bune pentru cetăţeni, un mediu mai curat, condiţii de trai îmbunătăţite şi o administrare mai bună a resurselor. Totodată, acest proiect va genera creştere economică, locuri de muncă şi noi oportunităţi de investiţii, contribuind pe termen lung la dezvoltarea judeţului”, a adăugat preşedintele CJ Dâmboviţa.

Citește și: Lucrări de închidere în valoare de 135 de milioane de lei, pentru rampa de deșeuri industriale de la Timiș-Tiraj

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:42

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială
UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina
Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi
Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic