Sursa ta de încredere

Destinaţia Mamaia Constanţa, promovată la Salonul de Turism de la Paris

Evenimentul permite accesul participanților la piaţa franceză a vacanțelor.

Foto: Facebook | Organizația de Management al Destinației Mamaia-Constanța

Publicat: 13 Martie 2024, 11:24

Destinaţia Mamaia Constanţa va fi promovată, în premieră, la Salonul Mondial de Turism de la Paris.

Evenimentul permite accesul participanților la piaţa franceză a vacanțelor.

„Reprezentanţii Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa vor fi prezenţi în perioada 14-17 martie 2024 la Salonul Mondial de Turism de la Paris. Alături de colega mea de la departamentul comunicare, vor mai fi prezenţi alături de noi Sebastian Puznava – vicepreşedintele OMD Mamaia Constanţa şi Florin Petre – fotograf partener pentru buna acoperire media a evenimentului. Destinaţia noastră va participa în mod asemănător cu celelalte târguri de turism, cu 6 filme de prezentare, subtitrate de această dată în limba franceză. Sperăm să ne întoarcem de la Paris cu noi parteneri internaţionali, care să ne sprijine atât în promovarea staţiunii Mamaia şi a oraşului Constanţa în Franţa, cât şi cu atragerea de tour-operatori francezi către litoralul românesc”, a declarat George Măndilă, preşedintele Organizaţiei de Management al Destinaţiei Mamaia Constanţa, citat de Radio Vacanța.

Târgul din capitala franceză reuneşte specialişti din domeniul turismului mondial, reprezentând organisme naţionale, regionale şi locale de turism, asociaţii profesionale, tour-operatori şi agenţii de turism, companii aeriene, firme de închirieri auto, societăţi de transport feroviar sau naval, lanţuri hoteliere, campinguri şi alte structuri de cazare şi parcuri de distracţii.

În zona Globe-Trotteurs din cadrul salonului, creatorii de conţinut vor împărtăşi experienţele lor de călătorie din cele patru colţuri ale lumii şi din cele mai pitoreşti regiuni. Amoureux du Monde, Jonathan Radet, Lost in the USA, Jenny et Benoît, La Croisee du Monde, Bon voyage Camille sunt câţiva dintre participanţi.

Fondată în primăvara anului 2023, OMD Mamaia Constanţa îşi propune să deruleze o campanie amplă, care să schimbe percepţia românilor asupra experienţei de vacanţă pe care destinaţia Mamaia Constanţa o poate oferi pentru toate segmentele turismului de la Marea Neagră.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri