GORJ: 7 răniți după un accident rutier, la Arcani
Două autoturisme au intrat în coliziune.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 Iulie 2024, 10:36 • Actualizat: 28 Iulie 2024, 10:41
7 persoane au fost transportate la spital în urma unui accident rutier produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în comuna gorjeană Arcani.
Două autoturisme au intrat în coliziune.
Pentru una dintre victime a fost nevoie de intervenţia echipajelor de descarcerare, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj.
”La faţa locului s-au deplasat 2 autospeciale pentru descarcerare, 2 ambulanţe SMURD şi o autospecială pentru transport victime multiple din cadrul instituţiei noastre, precum şi 4 ambulante din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Gorj, echipajele de intervenţie constatând că în urma evenimentului rutier au rezultat 7 victime, dintre care una incarcerata. S-a intervenit pentru extragerea din autoturism a persoanei încarcerate (un bărbat în vârstă de 27 de ani), concomitent cu operaţiunile de acordare a primului ajutor calificat pentru celelelte persoane. Toate victimele au fost conştiente, cooperante, iar ulterior au fost transportate la UPU Tg-Jiu”, se precizează într-un comunicat.
Printre cei răniți în accident se numără o fetiţă de 5 ani.
Citește și: 3 autovehicule, implicate într-un accident pe centura Brașovului













