Sursa ta de încredere

GORJ: Amendă de 30.000 de lei pentru Spitalul din Târgu-Jiu, după ce un pacient a decedat într-o ambulanță

Conducerea unităţii a fost sesizată de un medic din UPU despre cazul pacientului de 78 de ani.

GORJ: Amendă de 30.000 de lei pentru Spitalul din Târgu-Jiu, după ce un pacient a decedat într-o ambulanță

Articol de Diana Oprea, Publicat: 19 Noiembrie 2025, 10:44  • Actualizat: 19 Noiembrie 2025, 10:44

O amendă de 30.000 de lei a fost aplicată de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Gorj Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgu Jiu, după ce un bărbat de 78 de ani a murit în ambulanță, în timp ce era transferat între două clădiri ale unității medicale.

Nerespectarea condițiilor minime privind dotarea UPU

„Inspectorii sanitari din cadrul DSP Gorj s-au deplasat, în data de 5 noiembrie, la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) şi la locaţia SJU Târgu Jiu din Strada Progresului, în vederea efectuării verificărilor preliminare.

S-au solicitat note de relaţii, documente medicale, precum şi protocoalele şi procedurile de lucru. S-a constatat că nu se respectă prevederile Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1706/2007, privind conducerea şi organizarea unităţilor şi compartimentelor de primire a urgenţelor.

Astfel, s-a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 30.000 de lei pentru nerespectarea de către conducerea spitalului a condiţiilor minime privind organizarea, funcţionarea şi dotarea UPU”, se arată într-o informare a DSP Gorj.

Dosar penal pentru ucidere din culpă

Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă după ce un bărbat de 78 de ani a decedat în timp ce era transportat cu ambulanţa de la UPU a SJU Târgu Jiu către Spitalul 700, relatează Agerpres.

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj, incidentul a avut loc în urmă cu două săptămâni, când poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu Jiu au fost sesizaţi în mod direct de reprezentanţi ai SJU Târgu Jiu cu privire la faptul că un bărbat de 78 de ani, din comuna Slivileşti, a decedat în timp ce era transportat cu ambulanţa de la secţia UPU către Spitalul 700.

„În urma examinării vizuale a cadavrului, acesta nu prezenta leziuni vizibile la nivelul capului, trunchiului şi membrelor.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Gorj în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă”, a menţionat, marţi, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Ioana Sacagiu.

Conducerea, sesizată de un medic UPU

La nivelul SJU Târgu Jiu a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară care analizează cazul.

„Conducerea unităţii a fost sesizată, în data de 5 noiembrie, de un medic din UPU despre cazul pacientului de 78 de ani, prezentat în data de 4 noiembrie la UPU-SMURD şi care ulterior a decedat în ambulanţă. Despre caz au fost anunţaţi şi reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică Gorj.

Prin dispoziţia managerului, la nivelul SJU Târgu Jiu a fost constituită o comisie de cercetare disciplinară, care sa analizeze aspectele sesizate de medicul din UPU. Procedurile de cercetare sunt în derulare”, a precizat, marţi, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu, Mihaela Ţicleanu.

Citește și: Anchetă după ce un bărbat a murit în timp ce era transferat cu ambulanța între spitale

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Radio România Actualitați

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic
Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu