Sursa ta de încredere

GORJ: Bărbat violent, reținut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Bărbatul și-a agresat fizic tatăl de două ori în aceeași zi.

GORJ: Bărbat violent, reținut pentru încălcarea ordinului de protecţie

Articol de Iulian Busan, Publicat: 17 Decembrie 2024, 13:52  • Actualizat: 17 Decembrie 2024, 13:51

Autoritățile gorjene au reținut un bărbat în vârstă de 37 de ani după ce şi-a lovit tatăl de două ori în aceeaşi zi, încălcând astfel ordinul de protecție, a anunțat, marți, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj.

Polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Turcineşti au fost sesizați prin plângere de un bărbat 65 de ani, din localitate, care a precizat că, pe parcursul zilei, în timp ce se afla la domiciliu, a fost lovit cu pumnul în zona capului, după care a fost izbit în gardul care împrejmuieşte imobilul, de către fiul său, pe fondul unui conflict spontan.

Dosar penal pentru violență în familie

„În cauză a fost administrat formularul de evaluare a riscului, rezultând un risc iminent, fiind emis un ordin de protecţie provizoriu, prin care s-a dispus ca acesta să nu se apropie la mai puţin de 50 de metri faţă de tatăl său, de locul unde aceasta domiciliază şi să nu ia legătura telefonic şi nici prin alt mijloc de comunicare cu acesta. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de violenţă în familie. În aceeaşi zi, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Bumbeşti Jiu au fost sesizaţi prin apelul 112 de bărbatul de 65 de ani, cu privire la faptul că a fost agresat din nou de fiul său. La faţa locului s-au deplasat poliţiştii, care au constatat faptul că bărbatul de 37 de ani ar fi pătruns în curtea locuinţei tatălui său, împrejurare în care ar fi exercitat acte de violenţă asupra sa, acesta prezentând o leziune la membrul superior stâng”, a menţionat purtătoarea de cuvânt a IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu.

Bărbatul de 37 de ani a fost reţinut, iar marţi va fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă, relatează Agerpres.

Citește și: Un bărbat din Covasna și-ar fi înjunghiat unchiul cu dizabilități și o cunoștință a acestuia

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină