GORJ: DRDP Craiova execută lucrări de curățare a versanților în Defileul Jiului, pe DN 66
Intervențiile au ca scop sporirea siguranței rutiere, prin reducerea riscului căderilor de pietre
Articol de Iulian Busan, Publicat: 20 August 2025, 17:00 • Actualizat: 20 August 2025, 17:34
Lucrările de rănguire a versanților au fost puse în executare pe DN 66, în Defileul Jiului, a anunțat Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Craiova.
Intervențiile au ca scop sporirea siguranței rutiere, prin reducerea riscului căderilor de pietre, relatează Radio România Oltenia-Craiova.
Traficul rutier, restricționat temporar
Pe parcursul lucrărilor, traficul rutier este restricționat temporar și dirijat de piloți de trafic.
Autoritățile recomandă conducătorilor auto să circule cu atenție sporită în zonele cu lucrări.
Citește și: Devieri și restricții în trafic în Capitală, ca urmare a lucrărilor de infrastructură rutieră













