GORJ: Salvamontiștii au salvat două păsări rare aflate în hipotermie severă
Publicat: 29 Ianuarie 2024, 13:05 • Actualizat: 29 Ianuarie 2024, 15:49
Salvamontiştii gorjeni din baza de la Rânca au salvat o pereche de păsări rare din specia auşel cu capul galben, pe care le-au găsit într-o stare de hipotermie severă, din cauza gerului din timpul nopţii, relatează Radio România Oltenia-Craiova.
Într-o postare pe pagina de Facebook a Salvamont România, se precizează că salvamontiștii le-au acordat primul ajutor, încercând să le refacă treptat temperatura corporală, apoi, pe măsură ce au început să îşi revină, au fost hidratate şi alimentate.
Potrivit Societații Ornitologice Române, aușelul cu capul galben este cea mai mică pasăre din România. Lungimea corpului ajunge la 9-10 centimetri, iar masa corporală este de 4,5-7grame.
Păsările au fost eliberate în natură după ce şi-au revenit complet.