Lucrări pentru siguranța la incendiu în trei cămine pentru vârstnici, finanțate cu 10 milioane de lei de CJ Olt
Căminele se află în gestiunea DGASPC.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 27 Februarie 2025, 17:39 • Actualizat: 27 Februarie 2025, 17:39
Lucrări pentru siguranța la incendiu vor fi executate la trei cămine pentru vârstnici din județul Olt, aflate în gestiunea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC).
Lucrările, menite să faciliteze obținerea autorizației de incendiu, sunt finanțate cu aproape 10 milioane de lei de către Consiliul Județean Olt.
Anunțul a fost făcut joi de preşedintele instituţiei administrative judeţene, Marius Oprescu, relatează Agerpres.
Căminele DGASPC, aliniate legii de securitate la incendiu
În cursul zilei de joi, consilierii judeţeni au aprobat documentaţiile pentru lucrări la centrele pentru vârstnici din Slatina şi din comunele Spineni şi Şopârliţa.
„Este vorba despre lucrări pentru obţinerea autorizaţiei la incendiu şi atunci este nevoie să facem o serie de lucrări astfel încât să punem în acord cu legea la securitate la incendiu. Sunt trei proiecte pentru Şopârliţa, Spineni şi Centrul de Persoane Adulte Slatina. În total, toate aceste lucrări înseamnă aproximativ 10 milioane de lei, pe care Consiliul Judeţean o să le aloce în perioada următoare pentru obţinerea autorizaţiei la incendiu la toate aceste trei centre. Sunt lucrări mai ample, schimbat anumite uşi, semnalizare şi altele”, a mai precizat Marius Oprescu.
Citește și: Nereguli descoperite de ANPC la cămine de vârstnici și persoane cu dizabilități













