MARAMUREȘ: Doi ucraineni, dintre care unul cu probleme medicale, recuperați de pe munte
Unul dintre aceștia prezenta stări de vomă și frisoane, fiind preluat de ambulanță.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 20 August 2025, 17:29 • Actualizat: 20 August 2025, 17:29
Salvamontiștii au recuperat, în cursul nopţii de marţi spre miercuri, doi cetăţeni ucraineni care au trecut graniţa în România prin Munţii Maramureşului. La acțiune au participat și polițiști de frontieră, transmite directorul Serviciului Public Judeţean (SPJ) Salvamont Maramureş, Dan Benga.
Operațiune de salvare de cinci ore
„Azi noapte la ora 01:00 a fost alarmă în zona de frontieră Repedea. Unul dintre cetăţenii ucraineni era cu suspiciune de fractură membru inferior şi stări de vomă.
Azi dimineaţă la ora 06:35 salvatorii montani au găsit şi recuperat două persoane care au fost coborâte din munte până la Poliţia de frontieră din comuna Poienile de sub Munte, una dintre ele fiind predată ambulanţei. Hipotermici amândoi, dar cel predat la ambulanţă avea stări de vomă, frisoane şi paloare accentuată”, a spus Dan Benga.
Conform sursei citate, localizarea celor doi ucraineni a fost efectuată de STS, iar operaţiunea de extragere din zona montană a durat cinci ore şi jumătate, echipa Salvamont fiind sprijinită de poliţişti de frontieră, menționează Agerpres.
Citește și: Competiția de alergare montană CrosISU, pe Muntele Cozla, județul Neamț













