Sursa ta de încredere

Măsurile pentru îmbunătățirea calității aerului din București. Fechet: „Ne vom îndrepta împotriva proprietarilor vinovați”

„Ori de câte ori avem suspiciunea că anumite activităţi ce se desfăşoară în acel perimetru ar putea să afecteze persoanele din jur, comunitatea din jur, cred că suntem obligaţi să intervenim”, a spus ministrul Mediului.

Măsurile pentru îmbunătățirea calității aerului din București. Fechet: „Ne vom îndrepta împotriva proprietarilor vinovați”
Foto: unsplash.com

Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 29 Ianuarie 2025, 12:01  • Actualizat: 29 Ianuarie 2025, 15:31

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a spus că sunt în pregătire unele măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului din București. Oficialul a precizat că sunt vizați proprietarii pe ale căror terenuri sunt arse deșeuri.

Potrivit ministrului Mediului, România are în fața Curții Europene de Justiție două proceduri de infringement, nu una, care vizează aglomerarea Bucureşti.

„Una se referă la oxizii de azot, un poluant din combustia internă, cu precădere din trafic şi încălzirea rezidenţială, celălalt poluant este reprezentat de particule PM 2,5 şi PM10, ambele categorii fiind extrem de nocive pentru populaţie, mai ales pentru anumite categorii mai sensibile, cum ar fi bătrânii şi copiii.

Aici cred că trebuie să clarificăm foarte bine rolul fiecărei instituţii, pentru că rolul Ministerului Mediului este acela de a monitoriza calitatea aerului şi avem, faţă de anii trecuţi, un număr suficient de puncte de monitorizare, peste 30, la nivelul Bucureşti - Ilfov, staţii de monitorizare a calităţii aerului, diferite analizoare, ce spun eu că ne dau în timp real o imagine cât mai bună a situaţiei pe care o resimţim.

Pe de altă parte, rolul Ministerului Mediului este acela de a verifica măsura în care diferite autorităţi publice, că ne referim la Primăria Generală a Capitalei sau la primăriile de sector, operatorii economici sau orice alte entităţi implicate în tot acest proces...

Verificăm, repet, modul în care ceea ce scrie în autorizaţiile de mediu este respectat, în cazul unui şantier în ce măsură respectă normele de poluare cu praf. Şi acelaşi lucru se poate spune despre orice altă activitate economică, fie că vorbim de încălzire rezidenţială, fie că vorbim de activităţi economice complexe”, a spus ministrul, precizând că nu trebuie să fie uitat rolul autorităților publice locale în legătură cu mediul. potrivit Agerpres.

„Așteptăm de mulți ani un Plan Integrat de Calitate a Aerului”

De asemenea, ministrul Mediului a spus că așteaptă de mulți ani, și la fel și Curtea Europeană de Justiţie, un Plan Integrat de Calitate a Aerului. El a menționat că există un risc considerabil ca România să fie condamnată în lipsa unui astfel de document strategic.

Planul Integrat de Calitate a Aerului ar trebui să clarifice sursele de poluare și să le separe pe categorii, pe anumite zone, astfel încât să fie cunoscut în ce măsură este afectat aerul de: trafic, încălzire rezidenţială, centrale termice de apartament, CET-uri.

Ulterior, potrivit ministrului Mediului, România ar trebui să aibă un plan de măsuri ce, odată pus în aplicare, să aibă ca rezultat diminuarea acestor valori.

„E posibil ceea ce scrie în PICA - acest Plan de Calitate a Aerului - să nu fie adecvat, să nu fie o măsură care să aibă efect. Înainte de a afla răspunsul la această situaţie, cred că trebuie să ne asigurăm că am identificat sursa, că am propus un instrument de a gestiona sursa respectivă şi a diminua poluanţii generaţi şi de a evalua eficienţa acelei măsuri.

Or, astăzi ne lipseşte şi planul în sine, ne lipsesc şi măsurile şi fiecare face ce crede de cuviinţă în propriul UAT, în propriul sector.

Din păcate, uitându-ne pe cifre, lucrurile nu sunt nici astăzi îmbucurătoare, Bucureştiul fiind una dintre zonele în continuare puternic afectate de o calitate precară a aerului”, a spus Mircea Fechet.

Ministrul Mediului, despre arderile ilegale de deșeuri

Totodată, ministrul Mediului a vorbit despre arderile ilegale de deșeuri. Mircea Fechet a precizat că este cunoscut faptul că în București există o comunitate care face acest lucru în zona Sintești, în comuna Vidra, și că recent a fost cartografiată zona.

„Acolo, de foarte multe ori, avem incendii ilegale de deşeuri. Însă aş vrea să clarific din capul locului că atunci când există un episod de poluare în acea zonă, în niciun caz nu-l putem asocia cu un alt episod de poluare în zona Voluntari sau în zona Colentina, care e pe cealaltă parte a Bucureştiului.

Fără îndoială că şi acest lucru este unul care trebuie gestionat. Ceea ce pot să vă spun este că, deşi acolo problema este una extrem de complexă, ea nu ţine doar de nerespectarea unor exigenţe de mediu, pentru că nici nu au ce autorizaţii de mediu să respecte oamenii aceia.

De cele mai multe ori, acele activităţi nu sunt reglementate din punct de vedere al mediului. Însă ceea ce am făcut noi de curând, în cadrul unui soi de proiect pilot, am reuşit să cartografiem toată acea zonă.

Avem aproximativ 3.000 de fotografii cu o rezoluţie foarte bună, făcute dintr-o dronă profesionistă, care descriu ceea ce se întâmplă în fiecare centimetru pătrat din acea zonă. Ştim ce intră, ştim ce iese, ştim unde sunt depozitele ilegale, ştim cine are cântar în curte şi cine nu are, ştim cine are camion, ştim cine cară şi ce.

Scopul nostru final este acela de a ne asigura că vom reuşi chiar şi acolo unde nu-i proprietatea statului român, unde nu-i domeniul public al statului român, dar suntem pe domeniul privat al unui UAT, pe domeniul privat al unei societăţi comerciale sau poate că suntem pe proprietatea privată a unei persoane fizice.

Ori de câte ori avem suspiciunea că anumite activităţi ce se desfăşoară în acel perimetru ar putea să afecteze persoanele din jur, comunitatea din jur, cred că suntem obligaţi să intervenim, suntem obligaţi să reparăm acel prejudiciu de mediu şi suntem obligaţi să ne recuperăm costurile”, a mai spus ministrul.

Modificări legislative, în pregătire

Ministrul Mediului a mai spus că se află în lucru un proiect de act normativ ce vizează modificarea legislației primare și care ar trebui să țină cont de dreptul la proprietate.

„În niciun caz nu ne propunem să afectăm un drept constituţional până la urmă, precum dreptul la proprietate. Însă eu cred că atunci când ai informaţii că ceva grav se întâmplă pe proprietatea cuiva trebuie să intervii.

Şi vom merge, vom face curat în acele zone şi ne vom îndrepta împotriva proprietarilor terenurilor, a persoanelor care se fac vinovate, pentru recuperarea acelor costuri de decontaminare a acelor suprafeţe. Asta este ceea ce vom începe în curând şi probabil vom avea în continuare un proiect-pilot tot în comunitatea de aici, din vecinătatea Bucureştiului.

Vorbim de mai multe paliere. Trebuie modificată legislaţia primară, trebuie să generăm un mecanism prin care să putem să intervenim, trebuie să asigurăm procesul de decontaminare folosindu-ne de societăţi sau de entităţi specializate într-un astfel de demers, însă cel mai important este să ne recuperăm acele cheltuieli, pentru că eu cred că atunci când trebuie să plăteşti pentru răul făcut, te gândeşti de multe ori înainte dacă vrei să mai procedezi încă o dată de o manieră similară”, a adăugat ministrul

Citește și: Particulele de praf din Bucureşti, Timişoara şi Braşov vor fi măsurate de roboţi de mare precizie

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri