MUREȘ: Prima creșă din ultimele cinci decenii, construită la Sighișoara prin programul „Sfânta Ana”
Investiţia depăşeşte suma de 14,2 milioane de lei.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 16 Martie 2026, 17:59 • Actualizat: 16 Martie 2026, 17:58
Prima creșă construită în Sighișoara în ultimii 50 de ani urmează să fie ridicată în oraș, a anunțat luni primarul Ioan Iulian Sîrbu
Investiția este realizată în cadrul Programului guvernamental „Sfânta Ana”, coordonat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA).
Investiția depășește suma de 14,2 milioane de lei
„Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii, a semnat ordinul de începere a lucrărilor pentru prima creşă după 50 de ani în municipiul Sighişoara, o creşă nou-nouţă care se va construi pe strada Panseluţelor, în cartierul Târnava II. Este o creşă care va deservi 70 de copii. Este o creşă de dimensiune medie şi sunt convins că este un lucru extraordinar, iar sighişorenii vor aprecia acest lucru. Această lucrare va începe probabil în următoarea săptămână, deci practic intrăm în faza de lucrări. În acest moment, creşa pe care o avem la Sighişoara este într-o aripă a unui a unui corp al unei grădiniţe de pe strada Plopilor, unde avem 20 de locuri, ceea ce este foarte puţin pentru noi. Cererea este foarte mare, iar acum sunt convins că prin cele 70 de locuri vom putea să acoperim tot deficitul şi, bineînţeles, copiii vor avea condiţii mult mai bune şi de actualitate”, a declarat presei, luni, primarul din Sighişoara, Ioan Iulian Sîrbu.
Cu o capacitate de 70 de locuri, noua creşă din Sighişoara urmează să fie construită pe strada Aleea Panseluţelor.
Finanțarea, în valoare totală de peste 14,2 milioane de lei, este nerambursabilă, relatează Agerpres.
Citește și: Creșă din Botoșani, închisă după ce mai mulți copii au ajuns la spital cu vărsături













