Sursa ta de încredere

Nemulțumit că stă pe scaun, un pacient de la UPU Iași a sunat de două ori la 112 și a amenințat că se sinucide

Bărbatul a fost sancționat și transportat la Institutul de Psihiatrie „Socola”.

Nemulțumit că stă pe scaun, un pacient de la UPU Iași a sunat de două ori la 112 și a amenințat că se sinucide

Articol de Iulian Busan, Publicat: 03 Aprilie 2026, 15:30  • Actualizat: 03 Aprilie 2026, 15:32

Nemulțumit că era tratat pe scaun în Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) „Sf. Spiridon” Iași, un bărbat de 65 de ani, aflat în stare avansată de ebrietate, a apelat de două ori numărul de urgență 112.

Pacientul are mai multe prezentări în cadrul unității din cauza consumului exagerat de alcool, a declarat coordonatoarea UPU, dr. Diana Cimpoeşu.

„A fost adus pentru etilism acut, preluat şi consultat de medicul primar de urgenţă. De asemenea, i-au fost prelevate probe pentru analize de laborator şi i s-a administrat tratament perfuzabil. După câteva zeci de minute, pacientul a sunat la 112, din UPU, reclamând ca este tratat pe scaun şi nu i s-a dat un loc în pat”, a explicat Diana Cimpoeşu.

Bărbatul a amenințat că se sinucide

La fața locului a intervenit un echipaj de poliție, care a discutat cu pacientul și l-a sancționat contravențional, cel mai probabil pentru apel abuziv la numărul de urgență, relatează Agerpres.

Ulterior, pacientul recalcitrant de la SCJU Iași s-a calmat și a semnat că dorește să părăsească unitatea medicală, precizând că are domiciliul în cartierul Canta.

La scurt timp după ce a ieșit din spital, acesta a revenit însă cu un nou apel la 112, de această dată amenințând că se va sinucide prin spânzurare.

„Brancardierii au început căutările în curtea spitalului, însă nu l-au găsit. În cele din urmă, poliţiştii trimişi de dispecerat l-au identificat şi l-au preluat, transportându-l de data aceasta la Institutul de Psihiatrie «Socola» Iaşi pentru evaluare de specialitate. Acest caz nu este singular, dar scoate în evidenţă presiunea asupra serviciilor de urgenţă şi frecvenţa apelurilor nejustificate la 112, care pot îngreuna intervenţiile în situaţii cu adevărat critice”, a adăugat Diana Cimpoeşu.

Citește și: Spitalul Obregia din Capitală va fi consolidat și extins, și va avea un nou corp modular

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină