Nou incident la pelerinajul de la Iași: Doi bărbați, imobilizați de jandarmi după ce au forțat gardurile
Potrivit Jandarmeriei, scandalagii au adresat injurii și au opus rezistență la intervenție, iar unul dintre ei a fost încătușat.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 14 Octombrie 2026, 16:13 • Actualizat: 14 Octombrie 2026, 16:56
Doi bărbați au fost imobilizați de jandarmi, miercuri, după ce au depășit gardurile de delimitare de la intrarea în Catedrala Mitropolitană din Iași și au refuzat să respecte indicațiile forțelor de ordine.
Potrivit Jandarmeriei, scandalagii au adresat injurii și au opus rezistență la intervenție, iar unul dintre ei a fost încătușat.
„Astăzi, în jurul orei 14.20, doi bărbaţi au depăşit gardurile de delimitare instituite la intrarea în catedrală, moment în care un jandarm aflat în dispozitiv le-a solicitat să respecte indicaţiile transmise. Întrucât aceştia nu s-au conformat şi au adresat injurii, un alt jandarm a intervenit în sprijin pentru gestionarea situaţiei”, au transmis reprezentanții Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău, care asigură ordinea în perioada pelerinajului.
Cei indivizi au opus rezistență, fiind necesară imobilizarea lor. Ulterior, unul dintre bărbați a manifestat un comportament agresiv și a fost încătușat pentru a preveni escaladarea situației și pentru a proteja persoanele implicate.
Jandarmeria a anunțat că cei doi urmează să fie duși la Parchet pentru dispunerea măsurilor legale, sub acuzația de ultraj.
Marți, a fost raportat un incident similar. Forțele de ordine au intervenit pentru imobilizarea persoanelor respective.
Până miercuri după-amiază, aproximativ 190.000 de persoane trecuseră pe la raclele cu moaștele Sfintei Parascheva și ale Sfântului Paisie, depuse într-un baldachin amenajat în curtea catedralei.
Totodată, peste 15.000 de oameni așteptau la rândul format pe străzile din jur.
Dimineață, Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Teofan, mitropolitul Moldovei și Bucovinei, alături de zeci de preoți, pe podiumul amenajat în apropierea Pietonalului Ștefan cel Mare și Sfânt, în dreptul Catedralei Mitropolitane. Slujba reprezintă momentul central al manifestărilor religioase dedicate hramului.
Potrivit organizatorilor, racla cu moaștele Sfintei Parascheva va rămâne în curtea catedralei până joi, când va fi reintrodusă în lăcașul de cult.
Citește și: Un medic veterinar reclamă jigniri după ce a mers cu câinele la pelerinajul de la Iași













