Percheziții DNA în 4 județe, într-un dosar de corupție la frontieră
Vămile Siret şi Racovăţ, şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Dorohoi sunt vizate de percheziții.
Articol de Diana Oprea, Publicat: 21 Septembrie 2026, 14:29 • Actualizat: 21 Septembrie 2026, 14:29
Un număr de 54 de percheziții au fost efectuate, luni, de procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Suceava al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în judeţele Botoşani, Suceava, Neamţ şi Iaşi, într-un dosar de corupţie, transmite DNA într-un comunicat
Funcţionari publici, suspectaţi că ar fi primit bani pentru facilitarea tranzitului
Sursa citată arată că cercetările au loc într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, în perioada 2023-2026, a unor infracţiuni de corupţie de către funcţionari publici din cadrul autorităţilor de frontieră, care ar fi primit diferite sume de bani în legătură cu îndeplinirea unor acte contrare îndatoririlor de serviciu, pentru a permite unor persoane fizice să tranziteze punctele de trecere a frontierei din zona de nord-est a României cu bunuri interzise sau cu bunuri aduse din Ucraina peste limita legală.
„În cursul zilei de 21 septembrie, în baza autorizaţiilor emise de instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în 54 de locaţii situate pe raza judeţelor Suceava, Botoşani, Iaşi, Neamţ, fiind vizate sediile mai multor instituţii publice, respectiv domiciliile unor persoane fizice şi sediile/punctele de lucru ale unor operatori economici”, a transmis DNA.
Conform unor surse judiciare, percheziţiile au vizat Vama Siret (Suceava), Vama Racovăţ şi Sectorul Poliţiei de Frontieră (ambele în Botoşani), dar şi la lucrători vamali şi poliţişti de frontieră. La Iaşi şi Neamţ, percheziţiile au avut loc la locuinţele unor persoane fizice, notează Agerpres.
Citește și: Mii de perechi contrafăcute de ochelari de soare, descoperite într-un container, la Constanța













