Sursa ta de încredere

SIBIU: Tânăra acuzată că şi-a ucis mama pentru moștenire şi asistenta medicală complice, arestate preventiv

Cele două femei sunt cercetate pentru omor calificat.

SIBIU: Tânăra acuzată că şi-a ucis mama pentru moștenire şi asistenta medicală complice, arestate preventiv
Foto: YouTube

Articol de Andrei Enache, Publicat: 28 Decembrie 2025, 23:52  • Actualizat: 29 Decembrie 2025, 00:04

Tânăra din Sibiu acuzată că şi-a ucis mama pentru moștenire şi asistenta medicală care i-a fost complice au fost arestate preventiv.

Duminică, instanța a admis solicitarea procurorilor.

Decizia nu este definitivă și poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a anunțat că cele două femei sunt cercetate pentru omor calificat.

Potrivit anchetatorilor, în 2024, fiica victimei ar fi premeditat fapta o perioadă îndelungată și ar fi beneficiat de sprijinul asistentei medicale, care i-ar fi procurat substanțe cu efect sedativ.

Procurorii susțin că aceste substanțe au fost puse în ceaiul consumat de victimă, la domiciliul acesteia din Sibiu.

Ulterior, după ce femeia ar fi adormit, asistenta medicală ar fi fost chemată în locuință, iar victimei i-ar fi fost administrată prin injecție o altă cantitate de sedativ puternic, suficientă pentru a-i provoca decesul.

Ancheta mai arată că, pentru a se asigura de moartea victimei, cele două ar fi recurs la asfixierea acesteia cu o pernă.

După deces, fiica victimei ar fi intrat în posesia bunurilor moștenite, iar ulterior s-ar fi mutat în Dubai.

Recent, suspecta revenire în țară pentru a vinde o locuință.

Procurorii au precizat că în cauză au fost reținute circumstanțe agravante, respectiv premeditarea și săvârșirea faptei din interes material, întrucât presupusa crimă ar fi fost comisă pentru obținerea moștenirii.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri