Sursa ta de încredere

Solar cu aproape 2.700 de plante de canabis, descoperit în județul Neamț

Două persoane au fost reținute.

Solar cu aproape 2.700 de plante de canabis, descoperit în județul Neamț
Foto: Poliția Română

Articol de Diana Oprea, Publicat: 03 Iulie 2026, 13:10  • Actualizat: 04 Iulie 2026, 19:56

Polițiștii și procurorii nemțeni au descoperit, în urma unei percheziții, un solar de mari dimensiuni, situat în curtea unei locuinţe din comuna Dragomireşti, în care se aflau 2.669 de plante de canabis de aproximativ 2,4 tone de masă verde. Două persoane au fost reținute.

Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Neamţ, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ, au documentat activitatea infracţională a două persoane, cercetate pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, respectiv complicitate la trafic de droguri de risc, precizează IPJ Neamţ.

Din actele de urmărire penală a reieşit faptul că, pe parcursul anului 2026, una dintre persoane ar fi iniţiat şi dezvoltat, în curtea locuinţei sale, situată în comuna Dragomireşti, judeţul Neamţ, o cultură de canabis. În activitatea de cultivare şi îngrijire a plantelor, aceasta ar fi fost ajutată de către cealaltă persoană cercetată, informează Agerpres.

Bazin de 10.000 de litri de apă, folosit la irigare

În urma percheziţiei domiciliare efectuate joi de către poliţişti, a fost descoperit un solar de mari dimensiuni (170 m x 10 m) în care se aflau 2.669 de plante de canabis de aproximativ 2,4 tone de masă verde.

„Plantele, aflate în diverse etape de creştere, o parte dintre acestea fiind la maturitate şi având muguri, ar fi fost cultivate pe rânduri bine delimitate şi irigate individual.

De asemenea, în interiorul solarului a fost descoperit un termostat care controla temperatura şi umiditatea din interior. În imediata apropiere a culturii a fost descoperit un bazin de apă, cu o capacitate de aproximativ 10.000 de litri, folosit pentru sistemul de irigare”, arată sursa citată.

În aceeaşi curte, într-o anexă, a fost descoperit un spaţiu amenajat ca laborator de prelucrare, uscare, porţionare şi ambalare a canabisului, prevăzut cu ventilator, prese hidraulice, mese de lucru, foarfece speciale de curăţare muguri, dispozitive de vidare, lămpi UV, site şi alte obiecte utilizate în obţinerea haşişului.

Alte 88 kg de masă vegetală uscată, confiscate

Pe parcursul percheziţiei au fost descoperite şi ridicate şi alte 88 de kilograme de masă vegetală uscată (muguri, frunze şi tulpini de canabis), 400 de grame muguri de canabis, 50 de grame de rezină de canabis şi alte 50 de grame de canabis congelat, cântare de mare precizie, precum şi alte mijloace de probă.

Joi, procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Neamţ au dispus reţinerea a două persoane cercetate, vineri fiind sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Neamţ cu propunere de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor Secţiilor de Poliţie Rurală 6, 5 şi 2 ai Poliţiei municipiului Piatra Neamţ, luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Neamţ şi de sprijinul jandarmilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Neamţ.

Citește și: Traficanți de droguri, arestați de procurorii clujeni

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele
Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București
Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident
În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină