Sursa ta de încredere

SUCEAVA: O femeia s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, la Moinești

Victima a fost transportată la spital în stare conștientă și cooperantă.

SUCEAVA: O femeia s-a răsturnat cu mașina în afara carosabilului, la Moinești

Articol de Iulian Busan, Publicat: 20 Decembrie 2025, 11:08  • Actualizat: 20 Decembrie 2025, 11:06

Un accident rutier, în urma căruia o femeie a fost rănită, a avut loc sâmbătă dimineață, pe raza comunei sucevene Moara, informează reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.

Victima, conştientă şi cooperantă

Potrivit Agerpres, victima a suferit răni după ce autoturismul pe care îl conducea s-a răsturnat în afara carosabilului.

În autoturism nu se aflau și alți pasageri, relatează ISU Suceava.

„Au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD. În evenimentul rutier a fost implicată o singură persoană (femeie), neîncarcerată. Victima, conştientă şi cooperantă, a fost preluată de echipajul SMURD, care i-a acordat primul ajutor medical şi a transportat-o la UPU Suceava pentru investigaţii suplimentare”, au precizat reprezentanţii ISU.

Citește și: Un mort și 2 răniți grav în urma unui accident rutier produs la Moinești, Bacău

ARGEȘ: O parcare supraterană semiautomatizată cu 233 de locuri a fost finalizată la Piteşti
Știri locale 21 Iulie 2026, 16:00

ARGEȘ: O parcare supraterană semiautomatizată cu 233 de locuri a fost finalizată la Piteşti

Investiţia include şi o parcare pentru biciclete, un loc de joacă pentru copii şi staţii de încărcare pentru mașini electrice.

ARGEȘ: O parcare supraterană semiautomatizată cu 233 de locuri a fost finalizată la Piteşti
BUCUREȘTI: Consilierii generali dau undă verde propunerii de insolvență a STB
Știri locale 21 Iulie 2026, 15:10

BUCUREȘTI: Consilierii generali dau undă verde propunerii de insolvență a STB

Primarul general Ciprian Ciucu consideră că insolvența este singura modalitate de a asigura continuitatea serviciului de...

BUCUREȘTI: Consilierii generali dau undă verde propunerii de insolvență a STB
MARAMUREȘ: Pompierii au recuperat două persoane după ce au căzut cu maşina în albia râului Săsar
Știri locale 21 Iulie 2026, 15:04

MARAMUREȘ: Pompierii au recuperat două persoane după ce au căzut cu maşina în albia râului Săsar

Cele două victime au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Baia Mare.

MARAMUREȘ: Pompierii au recuperat două persoane după ce au căzut cu maşina în albia râului Săsar
BRAȘOV: Ursoaică împușcată după ce și-a făcut apariţia în Poiană, în zonele frecventate de turişti
Știri locale 21 Iulie 2026, 14:03

BRAȘOV: Ursoaică împușcată după ce și-a făcut apariţia în Poiană, în zonele frecventate de turişti

Este al doilea caz de urs eutanasiat în Poiana Braşov în ultimele şase săptămâni.

BRAȘOV: Ursoaică împușcată după ce și-a făcut apariţia în Poiană, în zonele frecventate de turişti
BUCUREȘTI: Muzeul Național Cotroceni organizează ateliere de vară pentru copii
Știri locale 21 Iulie 2026, 13:04

BUCUREȘTI: Muzeul Național Cotroceni organizează ateliere de vară pentru copii

În perioada 12 iulie - 14 august, copiii vor descoperi cum funcționează un muzeu și care sunt meseriile din spatele...

BUCUREȘTI: Muzeul Național Cotroceni organizează ateliere de vară pentru copii
MARAMUREȘ: Centru social Respiro în valoare de peste un milion de lei, în comuna Cicârlău
Știri locale 21 Iulie 2026, 11:01

MARAMUREȘ: Centru social Respiro în valoare de peste un milion de lei, în comuna Cicârlău

Următorul centru Respiro pentru persoanele adulte cu dizabilităţi va fi construit în comuna Lăpuşel.

MARAMUREȘ: Centru social Respiro în valoare de peste un milion de lei, în comuna Cicârlău
GALAȚI: Spitalul din Târgu Bujor, modernizat cu 1,6 milioane de euro din fonduri europene
Știri locale 21 Iulie 2026, 10:11

GALAȚI: Spitalul din Târgu Bujor, modernizat cu 1,6 milioane de euro din fonduri europene

Actuala clădire, construită în anul 1960 direct pe sol, fără fundaţie, se află într-o stare avansată de degradare.

GALAȚI: Spitalul din Târgu Bujor, modernizat cu 1,6 milioane de euro din fonduri europene
Autotren răsturnat pe DN 66: Circulație rutieră îngreunată în zona localității Meri
Știri locale 21 Iulie 2026, 09:59

Autotren răsturnat pe DN 66: Circulație rutieră îngreunată în zona localității Meri

La fața locului, se intervine pentru încărcarea mărfii ajunse în afara părții carosabile.

Autotren răsturnat pe DN 66: Circulație rutieră îngreunată în zona localității Meri

Radio România Actualitați

Handbal: România, cu opt cluburi în cupele europene din 2027

România, fruntașă în UE la reducerea deficitului bugetar

Preventiv, saci gata încărcați cu nisip vor fi amplasați în stațiunea Bușteni

Incendiul din Guadalajara, din centrul Spaniei, a distrus aproape 30.000 de hectare de terenuri