Sursa ta de încredere

Suceava: Planul Roșu de Intervenţie a fost activat după un accident în care cinci persoane și-au pierdut viața

La locul intervenţiei acţionează două echipaje de descarcerare, două ambulanţe SMURD şi patru ambulanţe SAJ.

Suceava: Planul Roșu de Intervenţie a fost activat după un accident în care cinci persoane și-au pierdut viața
Foto: Radio România

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 09 Noiembrie 2024, 19:03  • Actualizat: 09 Noiembrie 2024, 19:03

trei persoane au decedat și alte trei au fost rănite, sâmbătă, în urma unui accident rutier produs pe DN , în localitatea Grăniceni.

A fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Iniţial, autorităţile au anunţat decesul a trei persoane şi rănirea altor trei, însă numărul morţilor a crescut.

„Din nefericire, şi pentru cea de-a patra persoană, după finalizarea protocolului de resuscitare, s-a declarat decesul. Cei doi minori vor fi transportaţi la Unitatea de Primiri Urgenţe Suceava. (...) După reverificarea zonei, sub cupola unui autoturism răsturnat în şanţ, a fost identificată o a şaptea victimă. Este vorba despre un minor în vârstă de aproximativ patru ani. Din nefericire, acesta are leziuni incompatibile cu viaţa', au precizat oficialii ISU.

În afara celor patru victime care au fost încarcerate, toate adulte, au mai fost răniţi doi minori. Aceştia sunt conştienţi şi li se acordă îngrijiri medicale la faţa locului.

Citește și: 2 morți și 21 de răniți, în urma unui accident pe DN66

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:42

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic