SUCEAVA: Șofer grav rănit după ce autoturismul pe care îl conducea a lovit un copac și a luat foc
Autoturismul a fost distrus în totalitate de flăcări.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 15 Octombrie 2026, 09:16 • Actualizat: 15 Octombrie 2026, 09:16
Un accident rutier grav în urma căruia un tânăr a fost rănit grav a avut loc în noaptea de miercuri spre joi, în zona localităţii Ruşi-Mănăstioara din comuna Udeşti, a anunțat joi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgentă (ISU) Suceava.
Autoturismul, mistuit de flăcări
Potrivit sursei citate, autoturismul condus de tânăr a lovit un copac și gardul unei case, după care a luat foc.
„La faţa locului au intervenit pompierii militari cu o autospecială de stingere şi o ambulanţă SMURD. Conducătorul auto, un tânăr în vârstă de 18 ani, era conştient şi cooperant, dar cu diferite traumatisme. După ce i s-a acordat primul ajutor medical, rănitul a fost transportat la spital pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate”, au precizat reprezentanții ISU Suceava.
Autoturismul a fost distrus în totalitate de flăcări, relatează Agerpres.
Citește și: Șofer reținut de polițiștii din Brașov, după ce a intrat într-un stâlp în urma unei întreceri ilegale













