SUCEAVA: Un rănit în urma coliziunii dintre o ambulanță și un autoturism, la Câmpulung Moldovenesc
Şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost rănit în urma impactului.
Articol de Iulian Busan, Publicat: 28 Mai 2026, 12:32 • Actualizat: 28 Mai 2026, 12:32
Un accident rutier în urma căruia o persoană a fost rănită s-a produs în noaptea de miercuri spre joi, în Câmpulung Moldovenesc, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava.
Potrivit sursei citate, coliziunea a avut loc între o ambulanță și un autoturism.
Victima a ajuns la spital
„Au intervenit pompierii militari din cadrul Secţiei Câmpulung Moldovenesc cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD B2”, au precizat reprezentanții ISU Suceava.
Şoferul autoturismului, un tânăr în vârstă de 23 de ani, a fost rănit în urma impactului.
Victima a fost preluată de către echipajul SMURD B2 şi ulterior transportată la spital, relatează Agerpres.
Citește și: Două persoane, transportate la spital după o coliziune între un TIR şi o maşină pe DEx 12













