Sursa ta de încredere

Târg regional de știință și tehnologie pentru copii, la Biblioteca „Antim Ivireanul” Vâlcea

Cele mai bune proiecte de robotică vor concura pentru calificarea la târgul național din 15 noiembrie, la București.

Târg regional de știință și tehnologie pentru copii, la Biblioteca „Antim Ivireanul” Vâlcea
Foto: Facebook / Biblioteca Județeană "Antim Ivireanul" Vâlcea

Articol de Iulian Busan, Publicat: 16 Septembrie 2025, 16:46  • Actualizat: 16 Septembrie 2025, 16:46

Cele mai bune proiecte de robotică și IT realizate de membrii cluburilor de coding din bibliotecile publice din județele Vâlcea, Olt și Gorj vor fi prezentate la Hackathonul Regional CODE Kids, târg regional dedicat inovației și tehnologiei pentru copii, găzduit de Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea.

Evenimentul are loc sâmbătă, între orele 11.00 și 15.00, relatează Agerpres.

Pe lângă cluburile micilor programatori de pe lângă biblioteci, vor participa, ca invitați, echipele vâlcene de robotică Bionic Royals, de la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân” și Brobots Team, de la Colegiul Național „Alexandru Lahovari”, au precizat reprezentanţii instituţiei de cultură din Râmnicu Vâlcea.

Cele mai bune proiecte, la Târgul Național de Știință din Capitală

„Evenimentul reuneşte copii cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani, membri ai cluburilor CODE Kids care funcţionează în biblioteci publice, şi care vor avea astfel prilejul să îşi prezinte proiectele din domeniile IT şi robotică dezvoltate în cadrul cluburilor şi să demonstreze abilităţi esenţiale pentru viitor: programare, gândire critică, lucru în echipă şi creativitate tehnologică. Târgul nu este doar o expoziţie de proiecte, ci şi o platformă de învăţare şi dialog, prin intermediul căreia participanţii vor putea interacţiona cu mentori, specialişti IT şi alţi tineri pasionaţi de tehnologie, descoperind noi perspective şi idei în domeniul inovaţiei digitale”, au precizat reprezentanţii Bibliotecii Judeţene Vâlcea.

Hackathonul Regional de Știință CODE Kids Vâlcea 2025 face parte dintr-un demers național inițiat de Fundația Progress, cu sprijinul Romanian-American Foundation.

Cele mai bune proiecte prezentate la Vâlcea vor fi selectate pentru Târgul Național de Știință, care va avea loc în Bucureşti pe 15 noiembrie.

Citește și: Elevii Școlii „Carol I” din Iași, pe podium la competiția mondială de robotică First Lego League Asia Championship Open

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor
Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Producţia naţională de autovehicule este în scădere
Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu
APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri