Sursa ta de încredere

Teatru de vară, construit cu fonduri europene în incinta Ştrandului Municipal Piatra-Neamţ

Investiția atinge suma de 12 milioane de lei.

Teatru de vară, construit cu fonduri europene în incinta Ştrandului Municipal Piatra-Neamţ
Foto: Primăria Piatra-Neamţ

Articol de Iulian Busan, Publicat: 01 Iulie 2026, 16:22  • Actualizat: 01 Iulie 2026, 16:25

Contractul de finanțare nerambursabilă pentru construirea unui Teatru de vară în incinta Ștrandului Municipal din Piatra-Neamţ a fost semnat de edilul Adrian Niță.

În valoare de 12 milioane de lei, investiţia este asigurată prin Fondul European de Dezvoltare Regională – Programul Regional Nord-Est 2021-2027, iar contribuția municipalității este de doar 2%.

Spațiu destinat evenimentelor artistice de calitate

„Am semnat contractul de finanţare pentru un proiect de suflet care va transforma complet zona ştrandului: un Teatru de vară spectaculos, inspirat din farmecul amfiteatrelor greceşti din antichitate, adaptat la cele mai moderne standarde”, a declarat primarul Adrian Niţă, citat într-un comunicat de presă.

Proiectul prevede o capacitate de circa 1.000 de locuri și un design deosebit, cu gradene concentrice dispuse în semicerc în jurul unei scene de 110 metri pătrați.

Publicul va fi protejat de un acoperiș modern din membrane armate cu fibră de sticlă, iar scena va avea o suprafață construită de 250 de metri pătrați, relatează Agerpres.

„Sunt convins că acest nou spaţiu va anima întreaga zonă a ştrandului şi ne va oferi tuturor ocazia de a ne bucura împreună de evenimente artistice de calitate superioară”, a adăugat primarul municipiului Piatra-Neamţ.

Citește și: Dotări în valoare de 8,7 milioane de lei, în unitățile de învățământ din Sălaj

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Radio România Actualitați

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri

Noua centrală pe gaze de la Mintia a livrat primul MWh de energie electrică în reţeaua naţională

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele