TIMIȘOARA: Incendiu într-o sală de clasă, profesorii și elevii au fost evacuați
Nu au fost înregistrate victime.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 12 Martie 2024, 14:56 • Actualizat: 12 Martie 2024, 14:56
Un incendiu a izbucnit, marți, 12 martie, într-o sală de clasă a unui liceu din Timișoara, de la un corp de iluminat. Aproximativ 120 de profesori și elevi, din șase clase, au fost evacuați, și nu au fost înregistrate victime, potrivit Inspectoratului județean pentru Situații de Urgenţă (ISU) Timiş.
La sosirea pompierilor Inspectoratului judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Timiş, incendiul era lichidat, iar spaţiul era inundat cu fum. Sala de clasă a fost ventilată, potrivit Agerpres.
Pe timpul apelului a fost dispusă evacuarea clasei în care s-a manifestat incendiul şi a spaţiilor în care exista posibilitatea propagării fumului, precum şi întreruperea alimentării cu energie electrică a şcolii.
La fața locului au intervenit o autospecială de primă intervenţie şi comandă din cadrul Detaşamentului 1 de Pompieri Timişoara, o autospecială de stingere cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD tip B, cu un ofiţer şi 10 pompieri.
Liceu evacuat în Alba, după ce a fost găsită o bombă fără focos
Acest incident a fost înregistrat după ce, pe 7 martie, elevii şi cadrele didactice de la un liceu din județul Alba au fost evacuaţi, în urma descoperirii unei bombe fără focos într-unul din corpurile de clădire ale unităţii, în care se efectuau lucrări de renovare.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Alex Crişan, a spus că a fosst găsită o bombă de aruncător de calibru 50 de milimetri, care nu prezenta focos, neexistând pericolul ca aceasta să explodeze. Echipa pirotehnică a preluat bomba respectivă pentru distrugerea ei ulterioară.
Citește și: Polițiștii au intervenit de două ori la un colegiu din cauza unui elev agresiv













