TIMIȘOARA: Percheziții într-un dosar de trafic de droguri de mare risc
Anchetatorii susțin că două adolescente erau folosite în activitatea de distribuție a stupefiantelor.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 31 Martie 2026, 14:15 • Actualizat: 31 Martie 2026, 14:25
Polițiștii și procurorii DIICOT au descins, marți, la locuințele mai multor persoane suspectate de trafic de droguri de mare risc și de comercializarea unor substanțe psihoactive în municipiul Timișoara.
Anchetatorii susțin că două adolescente erau folosite în activitatea de distribuție a stupefiantelor.
Suspecții, trei femei și atâția bărbați bărbați, ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc și produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, în special în zona Gării de Nord din Timișoara.
Activitatea infracțională a grupării a început în 2024.
Conform rechizitoriului, substanțele comercializate ar fi fost vândute sub formă de material vegetal impregnat cu compuși sintetici periculoși.
Anchetatorii susțin că aceste substanțe erau distribuite în doze vândute cu sume cuprinse între 150 și 500 de lei pe tranzacție.
Una dintre cele mai grave acuzații formulate în anchetă este aceea că, pentru a reduce riscul de a fi prinsă, una dintre persoanele investigate ar fi folosit la distribuție două fete minore, în vârstă de 15 și 13 ani.
În cadrul operațiunii desfășurate marți, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Timișoara, au pus în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară în prima cauză penală, care vizează infracțiuni de trafic de droguri de mare risc și operațiuni ilegale cu produse psihoactive.
Pe parcursul investigațiilor, autoritățile au indisponibilizat aproximativ 60 de doze de produs psihoactiv, despre care susțin că ar fi fost comercializate de suspecți.
În paralel, într-un al doilea dosar penal, polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Timișoara, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, au pus în executare alte 14 mandate de percheziție domiciliară. În această ramură a anchetei, unele dintre persoanele vizate în dosarul de trafic sunt cercetate și pentru furt, tăinuire și instigare la tăinuire.
Anchetatorii au indicii că o parte dintre consumatori ar fi obținut drogurile în schimbul unor bunuri furate, ceea ce sugerează existența unui circuit infracțional mai amplu, în care consumul de substanțe și infracționalitatea de mică amploare se alimentau reciproc.
Autoritățile mai precizează că, pe parcursul cercetărilor, polițiștii și jandarmii implicați în acțiuni au constatat de 154 de ori operațiuni de trafic de droguri și de comercializare a substanțelor cu efect psihoactiv.
Audierile în acest caz urmează să se desfășoare la sediul DIICOT Timișoara, iar ancheta este în desfășurare.
Citește și: Trupul unui polițist care s-ar fi împuşcat, decoperit la Secusigiu













