Sursa ta de încredere

TIMIȘOARA: Se demolează garaje pentru a fi amenajate parcări

Proprietarii vor fi notificaţi în perioada următoare că începe demolarea.

TIMIȘOARA: Se demolează garaje pentru a fi amenajate parcări
Foto: Radio România Timișoara

Publicat: 30 Ianuarie 2024, 21:31

Peste 200 de garaje din cartierele timișorene Lipovei, Aradului, Modern, Şagului şi Martirilor vor fi demolate.

Terenurile pe care se află acestea vor fi transformate în parcări, anunță Radio România Timișoara.

Consiliul Local a aprobat, marți, proiectul prin care terenurile pe care se află garajele care vor fi demolate sunt declarate de utilitate public.

Primarul Dominic Fritz spune că proprietarii vor fi notificaţi în perioada următoare că începe demolarea.

"Acum mergem doar cu terenuri care sunt în domeniul public şi declarăm lucrările de utilitate publică, ca să dăm şi o motivare aparatului de specialitate de a notifica proprietarii de garaje sau concesionarii lor că va urma o demolare. Nu se poate trezi aparatul aşa şi tocmai de aceea facem această hotărâre de Consiliu Local, deşi din punct de vedere legal primăria ar putea, probabil, să demoleze şi fără să declarăm aceste lucrări de utilitate publică", a precizat edilul.

Potrivit municipalităţii, vor fi plantaţi arbori pentru umbră pe timpul verii, precum şi platforme pentru pubele şi adăposturi pentru biciclete.

Acolo unde spaţiul va permite, se vor amenaja spaţii de joacă pentru copii.

Etichete : timisoara garaj parcare
MARAMUREȘ: Observații astronomice și filme documentare, la „Sărbătoarea Castanelor”
Știri locale 15 Septembrie 2026, 17:20

MARAMUREȘ: Observații astronomice și filme documentare, la „Sărbătoarea Castanelor”

Actvititățile vor avea loc zilnic, în perioada 18–20 septembrie, între orele 11.00 și 17.00.

MARAMUREȘ: Observații astronomice și filme documentare, la „Sărbătoarea Castanelor”
Brigada Rutieră a Capitalei: Sunt restricționate toate arterele rutiere care converg către Piaţa Victoriei  
Știri locale 15 Septembrie 2026, 16:35

Brigada Rutieră a Capitalei: Sunt restricționate toate arterele rutiere care converg către Piaţa Victoriei  

Polițiștii au recomandat rute alternative.

Brigada Rutieră a Capitalei: Sunt restricționate toate arterele rutiere care converg către Piaţa Victoriei  
BUZĂU: Vârf de lance din perioada lui Burebista, descoperit în premieră la Cârlomănești – Cetățuia
Știri locale 15 Septembrie 2026, 16:34

BUZĂU: Vârf de lance din perioada lui Burebista, descoperit în premieră la Cârlomănești – Cetățuia

Starea integrală de conservare le permite cercetătorilor să analizeze în detaliu forma și caracteristicile piesei.

BUZĂU: Vârf de lance din perioada lui Burebista, descoperit în premieră la Cârlomănești – Cetățuia
IAȘI: Bărbat transportat în stare gravă la spital, după ce a fost găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca
Știri locale 15 Septembrie 2026, 16:27

IAȘI: Bărbat transportat în stare gravă la spital, după ce a fost găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca

În proximitatea bărbatului a fost identificat un obiect ce prezintă caracteristicile unei arme.

IAȘI: Bărbat transportat în stare gravă la spital, după ce a fost găsit împuşcat în cap într-o pădure din Holboca
Bărbat reținut după un conflict între pacienți, la Spitalul Municipal din Reghin
Știri locale 15 Septembrie 2026, 15:42

Bărbat reținut după un conflict între pacienți, la Spitalul Municipal din Reghin

Surse judiciare au precizat că persoanele implicate avuseseră inițial un conflict în afara unității sanitare.

Bărbat reținut după un conflict între pacienți, la Spitalul Municipal din Reghin
Tânăr amendat cu 1.500 de lei după ce a lipit ilegal afișe pe mobilierul urban, în Sectorul 1 al Capitalei
Știri locale 15 Septembrie 2026, 15:25

Tânăr amendat cu 1.500 de lei după ce a lipit ilegal afișe pe mobilierul urban, în Sectorul 1 al Capitalei

Materialele publicitare pe care tânărul urma să le lipească au fost confiscate de polițiști.

Tânăr amendat cu 1.500 de lei după ce a lipit ilegal afișe pe mobilierul urban, în Sectorul 1 al Capitalei
CONSTANȚA: Proiectul trenului metropolitan din județ, aprobat oficial
Știri locale 15 Septembrie 2026, 15:02

CONSTANȚA: Proiectul trenului metropolitan din județ, aprobat oficial

În această etapă, sunt luate în considerare 3 trasee, către Mangalia - 2 Mai, Cernavodă şi Năvodari - Corbu.

CONSTANȚA: Proiectul trenului metropolitan din județ, aprobat oficial
Polițiștii descind în 7 județe și în Capitală, într-un dosar de înşelăciune cu aparate self-pay
Știri locale 15 Septembrie 2026, 14:49

Polițiștii descind în 7 județe și în Capitală, într-un dosar de înşelăciune cu aparate self-pay

Mai multe persoane ar fi transferat bani în conturi pe care le controlau, după ce au pretins că efectuează verificări tehnice...

Polițiștii descind în 7 județe și în Capitală, într-un dosar de înşelăciune cu aparate self-pay

Radio România Actualitați

Violenţe la protestul neautorizat din Piaţa Victoriei al crescătorilor de oi și capre

Întâlnirea Bolojan-Tănăsescu și zborul privat spre Mykonos, anchetate de Senat

Caravana Gaudeamus Radio România ajunge la Iaşi

Virusul sincițial respirator: Bucureștiul, Brașovul și Aiudul, printre zonele cu cele mai multe cazuri raportate