Sursa ta de încredere

VÂLCEA: Bătrân decedat într-un incendiu de vegetaţie

Pompierii militari se luptă de câteva zile cu incendiile de vegetație din județ.

VÂLCEA: Bătrân decedat într-un incendiu de vegetaţie

Articol de Andrei Ilinca, Publicat: 09 Martie 2025, 17:02  • Actualizat: 10 Martie 2025, 08:26

Un bărbat de 78 de ani a fost făsit decedat, duminică, pe un câmp cuprins de flăcări din comuna Pietrari, informează Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și fac cercetări în acest caz.

Cadavrul bătrânului a fost descoperit de echipajul de poliţie în urma unui apel la 112 care anunţa producerea unui incendiu în zona respectivă, iar din primele informaţii se pare că bătrânul ar fi fost cel care a pornit focul.

„În acest caz, poliţiştii efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările exacte în care s-a produs incidentul”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, Eduard Văduva.

Incendii de vegetație uscată

Pompierii militari se luptă de câteva zile cu incendiile de vegetație din județ. Sâmbătă au avut loc 19 interveții, iar în prezent zeci de cadre militare se luptă cu flăcările în alte cinci localități.

Cea mai dificilă intervenţie este în comuna Boişoara, unde încă de sâmbătă după-amiază arde pădurea din apropierea satului Găujani pe o suprafaţă de circa 20 de hectare.

Pompierii militari fac în continuare apel la populaţie să fie responsabilă şi să nu mai dea foc la resturile vegetale, curăţarea terenurilor agricole prin incendiere fiind interzisă prin lege şi sancţionată cu amenzi de la 7.500 lei la 15.000 lei pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoane juridice.

Citește și: O aeronavă a Forţelor Aeriene Române, în sprijinul pompierilor care se luptă cu incendii forestiere

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 7 răniți după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Radio România Actualitați

Piața imobiliară din România, scădere puternică a vânzărilor

Producţia naţională de autovehicule este în scădere

Calendarul învestirii cabinetului Luca Niculescu

APIA începe plata avansurilor pentru fermieri