Sursa ta de încredere

VÂLCEA: Sute de copii din mediul rural, consultaţi şi tratați gratuit pentru probleme stomatologice

Procedurile medicale vor avea loc în școli.

VÂLCEA: Sute de copii din mediul rural, consultaţi şi tratați gratuit pentru probleme stomatologice
Foto: Pixabay

Articol de Victor Marin, Publicat: 27 Noiembrie 2024, 21:00

Sute de copii din mediul rural vor primi gratuit consultaţii şi tratamente stomatologice, în cadrul unui proiect început în 2016 de Asociaţia "Prietenii Spitalului Vâlcean", cu scopul de înlesni accesul celor din medii defavorizate la servicii medicale stomatologice.

Potrivit reprezentanţilor asociaţiei, cei mici vor fi consultaţi şi trataţi chiar la şcolile unde învaţă, într-un cabinet stomatologic mobil, dotat pentru intervenţii complexe.

Jumătate dintre copiii consultați nu au fost niciodată la dentist

"Vorbim de extracţii, de tratamente stomatologice complexe, prevenţie dentară, care este foarte importantă pentru copii. Problemele stomatologice sunt destul de ample şi vorbim de carii atât pe dentiţia permanentă, cât şi pe dentiţia temporară. Unii copii nu au avut niciodată acces la servicii stomatologice, nu au fost prezenţi într-un cabinet stomatologic", a declarat pentru Agerpres coordonatorul caravanei, medicul Adelina Morar.

Caravana stomatologică a început în luna septembrie anul acesta, după ce a fost întreruptă pe perioada pandemiei, iar până acum au fost deja consultaţi şi trataţi sute de copii din comunele Pesceana şi Roeşti.

Citește și: Clinică stomatologică din Arad, cu tratamente gratuite pentru persoane vulnerabile, amenajată în parteneriat public privat

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:42

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:31

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz

Pentru un răspuns rapid și coordonat, autoritățile au activat Planul Roșu de Intervenție.

CRAIOVA: 10 răniți și un mort, după coliziunea dintre un autoturism și un autobuz
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Radio România Actualitați

Guvernul interimar discută două memorandumuri privind energia nucleară şi inteligenţa artificială

UE exclude ridicarea sancţiunilor împotriva Rusiei până la oprirea războiului din Ucraina

Consiliul Barourilor din Europa cere Guvernului român plata restanțelor pentru avocaţi

Depozitarul Central anunță că a fost ținta unui atac cibernetic