Sursa ta de încredere

VASLUI: Autoturism furat din Spania, depistat la PTF Albița

Autoturismul a fost indisponibilizat pentru continuarea cercetărilor.

VASLUI: Autoturism furat din Spania, depistat la PTF Albița
Foto: Facebook / Poliția de Frontieră

Articol de Iulian Busan, Publicat: 18 August 2024, 13:44  • Actualizat: 18 August 2024, 13:43

Un autoturism care figura în bazele de date ca fiind furat din Spania a fost descoperit de polițiștii de frontieră de la Punctul de Trecere al Frontierei (PTF) Albița, în urma unui control.

Autoturismul era condus de un bărbat cu dublă cetățenie, moldovenească şi română, care s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, menționează un comunicat de presă transmis de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Iaşi.

Autoturismul a fost reținut

„La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a mijlocului de transport, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, semnalare introdusă de autorităţile din Spania”, precizează sursa citată.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în acest caz, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt.

Autoturismul, în valoare de 75.000 de lei, a fost reţinut în vederea continuării cercetărilor, relatează Agerpres.

Citește și: Autoturism furat din Italia, găsit de autorități la Albiţa

ALBA: Femeie convinsă cu documente generate cu AI să le transfere unor escroci aproape 69.000 de lei
Știri locale 09 August 2026, 17:41

ALBA: Femeie convinsă cu documente generate cu AI să le transfere unor escroci aproape 69.000 de lei

Polițiștii au reușit să recupereze integral suma.

ALBA: Femeie convinsă cu documente generate cu AI să le transfere unor escroci aproape 69.000 de lei
Rețineri în ancheta ambulanței atacate în județul Cluj
Știri locale 09 August 2026, 16:43

Rețineri în ancheta ambulanței atacate în județul Cluj

Agresiunea a fost comisă pe fondul răspândirii pe TikTok a teoriei potrivit căreia echipajul medical ar „fura copii”.

Rețineri în ancheta ambulanței atacate în județul Cluj
BUCUREȘTI: Piroman, reţinut de poliţişti pentru mai multe incendii în zona Bulevardului Iuliu Maniu
Știri locale 09 August 2026, 14:41

BUCUREȘTI: Piroman, reţinut de poliţişti pentru mai multe incendii în zona Bulevardului Iuliu Maniu

Nu au existat victime sau pagube materiale importante.

BUCUREȘTI: Piroman, reţinut de poliţişti pentru mai multe incendii în zona Bulevardului Iuliu Maniu
Salvamont România: 35 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Știri locale 09 August 2026, 12:06

Salvamont România: 35 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore

Salvamont România le recomandă turiștilor prudență pe traseele montane și o bună informare înainte de plecarea pe munte.

Salvamont România: 35 de persoane salvate de pe munte în ultimele 24 de ore
Salvamari: Intrarea în mare pe întreg litoralul românesc, interzisă din cauza valurilor puternice
Știri locale 09 August 2026, 11:44

Salvamari: Intrarea în mare pe întreg litoralul românesc, interzisă din cauza valurilor puternice

Cât timp salvamarii arborează steagul roșu, intrarea în apa mării este strict interzisă.

Salvamari: Intrarea în mare pe întreg litoralul românesc, interzisă din cauza valurilor puternice
BUCUREȘTI: Distruși în bombardamentele din 1944, vulturul și cei doi grifoni au revenit pe Palatul Universității
Știri locale 08 August 2026, 23:30

BUCUREȘTI: Distruși în bombardamentele din 1944, vulturul și cei doi grifoni au revenit pe Palatul Universității

Lucrarea, în valoare de aproximativ două milioane de lei, a fost realizată de sculptorul Alexandru Siminic, alături de Teodor...

BUCUREȘTI: Distruși în bombardamentele din 1944, vulturul și cei doi grifoni au revenit pe Palatul Universității
Tânăr electrocutat după ce a atins un stâlp de iluminat din Constanța: Poliția a deschis o anchetă
Știri locale 08 August 2026, 18:24

Tânăr electrocutat după ce a atins un stâlp de iluminat din Constanța: Poliția a deschis o anchetă

Un tânăr de 21 de ani a ajuns la spital după ce s-a electrocutat în momentul în care a atins un stâlp...

Tânăr electrocutat după ce a atins un stâlp de iluminat din Constanța: Poliția a deschis o anchetă
PRAHOVA: Doi alpiniști, salvați de pe Peretele Văii Albe din Bucegi | VIDEO
Știri locale 08 August 2026, 17:11

PRAHOVA: Doi alpiniști, salvați de pe Peretele Văii Albe din Bucegi | VIDEO

La operațiunea de salvare participă și un elicopter.

PRAHOVA: Doi alpiniști, salvați de pe Peretele Văii Albe din Bucegi | VIDEO

Radio România Actualitați

Atletism:Ștefania Uță, în finală la 400 de metri garduri la Campionatele Mondiale U20

Atenție pe A2: Pe carosabil au fost găsite obiecte din fier vechi și capcane artizanale

Ce filme puteți vedea la a 23-a ediție a Festivalului „Anonimul” din Sfântu Gheorghe

O dronă s-a prăbușit, duminică, în sud-estul Republicii Moldova