Victime după un incendiu izbucnit într-un bloc din sectorul bucureștean 5 | VIDEO
Au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru identificarea și evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse.
Articol de Andrei Enache, Publicat: 22 Noiembrie 2025, 09:39 • Actualizat: 22 Noiembrie 2025, 19:06
Pompierii bucureșteni intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Sg. Ion Nuțu, în sectorul 5.
! Articolul a fost actualizat cu detalii suplimentare
17 persoane aufost transportate la spital. O victimă este intubată, fiind internată la Terapie Intensivă (ATI).
152 de persoane au fost evacuate din imobil.
Potrivit ISU B-IF, incendiul s-a manifestat cu degajări mari de fum pe scara blocului, într-o locuință situată la nivelul etajului 5 dintr-un imobil cu 11 etaje.
După alertă, au fost constituite echipe de căutare-salvare pentru identificarea și evacuarea tuturor persoanelor posibil surprinse, relatează Radio România București FM.
Pentru gestionarea situației de urgență au intervenit 7 autospeciale de stingere, 1 autospecială de descarcerare, 2 autospeciale de intervenție și salvare de la înălțime, Detașamentul Special de Salvatori și 6 ambulanțe SMURD.













