Sursa ta de încredere

VRANCEA: Petrecere cu pulbere colorată în aer liber, organizată în Focșani

Evenimentul va avea loc în centrul oraşului, cu ocazia Zilelor municipiului Focşani.

Foto: pexels.com / Marcin Dampc

Articol de Iulian Busan, Publicat: 04 Iulie 2024, 10:10  • Actualizat: 04 Iulie 2024, 10:09

Focșănenii, dar și cei aflați în zonă, care sunt puși pe distracție și voie bună, sunt așteptați să participe la a treia ediție a evenimentului „Happiness of Colours”, o explozie de pulberi colorate în mijlocul orașului, sâmbătă, 6 iulie.

Evenimentul este organizat de Consiliul Local al Tinerilor Focşani, în colaborare cu Primăria şi Consiliul Local Focşani

Petrecerea cu pulbere colorată are loc în cadrul Zilelor municipiului Focşani, relatează Agerpres.

Hainele albe vor fi pânza evenimentului

„Continuăm tradiţia ca de Zilele Municipiului Focşani să avem parte şi de «Happiness of Colour», mult aşteptata petrecere cu pudră colorată, care a strâns în anii precedenţi mii de participanţi din Focşani şi nu numai. Astfel, sâmbătă 6 iulie 2024, de la ora 19.30, toţi cei cu suflet tânăr şi cu chef de distracţie sunt aşteptaţi în Piaţa Unirii, pe care o vom colora împreună la propriu şi la figurat. Costumaţia albă şi buna dispoziţie sunt accesoriile recomandate pentru ca evenimentul să fie unul de neuitat”, menționează un comunicat al Primăriei Focşani.

Petrecerea este dedicată celor care doresc să experimenteze clipe de neuitat alături de prieteni, familie și întreaga comunitate, pe fondul celebrării Zilelor municipiului.

Citește: Festivalul Inimilor, în Parcul Rozelor din Timișoara

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
Știri locale 15 Octombrie 2026, 16:25

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră

Băiatul ar fi fost rănit în timp ce manipula utilajul agricol.

SIBIU: Adolescent de 16 ani transportat cu elicopterul la Târgu Mureş după ce și-a prins mâna într-o balotieră
PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
Știri locale 15 Octombrie 2026, 15:34

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune

Prejudiciul se ridică la aproximativ 1,9 milioane de lei.

PRAHOVA: 6 persoane, printre care soţia unui fost primar, reţinute pentru înşelăciune
ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:43

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Evenimentul face parte din Turneul Internațional de Pian „Aripi”.

ARGEȘ: Patru tineri pianiști japonezi, în recital la Casa Memorială „Dinu Lipatti”
ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
Știri locale 15 Octombrie 2026, 13:34

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară

Peste 3.500 de fermieri au depus înştiinţări la primării privind pagubele suferite.

ARAD: Calamităţi pe 78.000 de hectare cultivate cu porumb şi alte culturi de primăvară
BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:32

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist

Acesta a condus pe drumurile publice fără a deţine permis şi a refuzat să îi fie recoltate probe biologice.

BISTRIȚA-NĂSĂUD: Bărbat reținut după ce a ameninţat o fată de 18 ani şi a agresat un poliţist
IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei
Știri locale 15 Octombrie 2026, 12:00

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Persoanele vizate vor fi audiate la sediul Serviciului Teritorial Iași al DIICOT.

IAȘI: Grupare specializată în evaziune fiscală, suspectată că a prejudiciat bugetul de stat cu 16,6 milioane de lei

Radio România Actualitați

Florin Spătaru: Ar fi dezastruos să creștem taxele

Termoenergetica începe probele pentru furnizarea căldurii în București

Circulație blocată parțial la Vaslui în urma unui accident

În Italia, tot mai mulți transportatori se arată nemulțumiți de prețurile mari la motorină