Sursa ta de încredere

Zilele Prevenirii Dezastrelor, desfășurate la Târgu Jiu

Cu ocazia evenimentului, vor avea loc mai multe activități destinate prevenției și combaterii situațiilor de urgență.

Foto: Facebook / ISU Gorj

Articol de Iulian Busan, Publicat: 28 Mai 2024, 14:45  • Actualizat: 29 Mai 2024, 10:23

Târgujienii sunt așteptați pentru o serie de evenimente educative organizate cu ocazia Zilele Prevenirii Dezastrelor în municipiu, în perioada 31 mai-2 iunie.

Dresaj canin și lecții de prim ajutor

Evenimentul presupune mai multe activități de prevenire și combatere a situațiilor neprevăzute, printre care exerciţii de dresaj canin, expoziţii de tehnică de intervenţie, lecţii de acordare a primului ajutor calificat dar și vizite şi exerciţii practice în cadrul Laboratorului Prevenirii Accidentelor Rutiere.

Inițiativa proiectului aparține Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Gorj, în colaborare cu Asociaţia România Inteligentă, Clubul Câinilor Utilitari şi Academia „Titi Aur”.

În cadrul evenimentului, vor fi prezenți 16 câini ce vor participa la exerciţii de dresaj canin destinate căutării și salvării victimelor, relatează Agerpres.

Situațiile de urgență, o realitate cotidiană

„Din păcate, situaţiile de urgenţă fac parte din viaţa noastră şi se pot produce într-o clipă de neatenţie, din neglijenţă, eroare sau diferite defecţiuni care pot apărea la instalaţii, echipamente, maşini etc. Este esenţial să ştim ce comportament trebuie să adoptăm atunci când se produce o situaţie de urgenţă pentru a ne salva sau pentru a limita efectele acesteia. Trebuie să ştim cum, când şi cui cerem ajutor şi cine ne poate ajuta atunci când suntem încercaţi de viaţă! Vino în Piaţa Prefecturii din municipiul Târgu Jiu pentru a lua contact cu tehnica de intervenţie utilizată de salvatorii profesionişti în îndeplinirea misiunilor, pentru a-i cunoaşte pe prietenii noştri de la Clubul Câinilor Utilitari, în special pe căţeii specializaţi în misiuni de căutare-salvare, pentru a vedea efectele unui accident rutier în Laboratorul Prevenirii Accidentelor Rutiere pus la dispoziţie de Academia <<Titi Aur>> şi, nu în ultimul rând, pentru a acumula informaţii utile despre cum ne comportăm în situaţii de urgenţă”, informează ISU Gorj într-o postare publicată marți pe pagina oficială de Facebook.

Având în vedere celebrarea Zilei Internaţionale a Copilului la sfârșitul săptămânii, în cadrul campaniei se vor alătura şi colegii de la Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Gorj şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Gorj.

Citește și: Dosar penal pentru un bărbat din Constanța care și-a aruncat căţeluşul de la etajul locuinţei

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”
Știri locale 16 Octombrie 2026, 11:36

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”

Orașul câștigător va obține un premiu în valoare de 50.000 de euro.

Brașov, Mediaș și Suceava, în finala competiției „Capitala Tineretului din România 2028”
NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:42

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene

Centrul va oferi servicii de consiliere psihologică, consultaţii medicale, psihoterapie, precum şi programe de recuperare şi...

NEAMȚ: Centru de sănătate mintală şi prevenire a adicţiilor destinat copiilor, construit de CJ cu fonduri europene
Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
Știri locale 16 Octombrie 2026, 10:12

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO

„Condiţiile meteorologice impun prudenţă sporită atât pentru conducătorii auto, cât şi pentru turiştii aflaţi în zona...

Acţiune de deszăpezire pe Transfăgărăşan, vineri dimineață | VIDEO
BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Știri locale 16 Octombrie 2026, 09:16

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat

Procesul va ține cont de dimensiunile sistemului centralizat de încălzire, de starea conductelor și de lucrările de...

BUCUREȘTI: Încep probele tehnice pentru furnizarea căldurii în sistem centralizat
Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Știri locale 15 Octombrie 2026, 21:13

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă

La Bâlea Lac, temperatura a coborât la minus 2,4 grade Celsius.

Ninge pe Transfăgărășan: Drumarii intervin și avertizează șoferii să fie pregătiți pentru iarnă
Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:37

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic

Instalația face legătura între Cota 1400 şi domeniul schiabil situat la Cota 2000 din Bucegi.

Gondola din Sinaia, oprită din cauza vântului puternic
CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:29

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori

Unul dintre adolescenți a fost arestat preventiv.

CLUJ-NAPOCA: Bărbat agresat pe stradă de doi minori
Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani
Știri locale 15 Octombrie 2026, 17:19

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Individul a fost predat echipajului SAJ Vrancea pentru evaluare medicală.

Pompierii au salvat un bărbat care amenința că se aruncă de pe un bloc din Focșani

Radio România Actualitați

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic

Depozitarul Central a fost ţinta unui atac cibernetic
Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7

Se ridică temporar restricțiile de trafic pe DN7
Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială

Peste 27% din populaţia României este expusă riscului de sărăcie sau excluziune socială
Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare

Probă de drum: Renault Captur Eco-G 120, un clasic cu dublă alimentare