Sursa ta de încredere

Concurs internațional de artă murală, la Cluj-Napoca

"Murals of Youth" se va desfășura între 30 august şi 1 septembrie.

Publicat: 20 Martie 2024, 18:54  • Actualizat: 20 Martie 2024, 19:15

Liceeni din toată lumea se pot înscrie, începând de miercuri, la un concurs internaţional de artă murală, găzduit de Cluj-Napoca.

"Murals of Youth" se va desfășura între 30 august şi 1 septembrie.

Cei interesați trebuie să trimită schiţe, portofolii şi detalii de înregistrare până în data de 30 iunie.

După această dată, va avea loc selecţia elevilor, efectuată de un juriu format din patru artişti, iar în luna iulie vor fi anunţaţi participanţii la concurs.

Singura condiţie pentru concurenţi este să fie elevi de liceu (clasele IX-XII), precizează organizatorii.

Obiectivul principal al festivalului este să promoveze educaţia prin artă, oferind elevilor de liceu, dar şi publicului larg o platformă de explorare a artei şi a abilităţilor artistice.

Pe lângă concurs, festivalul găzduieşte cursuri speciale de artă, pentru vizitatorii festivalului.

Citește și: Miercurea-Ciuc, pe lista orașelor înscrise la un concurs internaţional de horticultură

Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, în septembrie
Timp liber 03 Iulie 2026, 12:05

Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, în septembrie

Festivalul va reuni cele două secțiuni consacrate ale sale: Festivalul de Teatru Scurt, unde peste 100 de spectacole au fost...

Festivalul Internaţional de Teatru Oradea, în septembrie
„Maramureș Coffee Festival”, la Muzeul Satului din Baia Mare
Timp liber 02 Iulie 2026, 16:05

„Maramureș Coffee Festival”, la Muzeul Satului din Baia Mare

Participanții vor fi întâmpinați cu soiuri speciale de cafea, ateliere creative și concerte.

„Maramureș Coffee Festival”, la Muzeul Satului din Baia Mare
BUCUREȘTI: Calea Victoriei, pietonală până la orele serii de duminică
Timp liber 28 Iunie 2026, 10:27

BUCUREȘTI: Calea Victoriei, pietonală până la orele serii de duminică

Programul include, în intervalul 11:00 – 12:30, cu tema „Explorează Bucureştiul la pas pe Calea Victoriei”, cu Anita Sterea...

BUCUREȘTI: Calea Victoriei, pietonală până la orele serii de duminică
Expoziţia de fluturi exotici vii se mută în sera din curtea Muzeului Antipa
Timp liber 26 Iunie 2026, 09:21

Expoziţia de fluturi exotici vii se mută în sera din curtea Muzeului Antipa

Noul spațiu a fost amenajat astfel încât să asigure temperatura și umiditatea specifice zonelor tropicale, oferind un cadru...

Expoziţia de fluturi exotici vii se mută în sera din curtea Muzeului Antipa
BUCUREȘTI: Nostalgia 2026 transformă Pădurea Băneasa într-un „muzeu al timpului” | VIDEO
Timp liber 24 Iunie 2026, 12:54

BUCUREȘTI: Nostalgia 2026 transformă Pădurea Băneasa într-un „muzeu al timpului” | VIDEO

Organizatorii promit 4 zile de muzică, experiențe interactive și călătorii emoționale prin amintirile mai multor generații.

BUCUREȘTI: Nostalgia 2026 transformă Pădurea Băneasa într-un „muzeu al timpului” | VIDEO
Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara: 3 zile dedicate copiilor, solidarității și comunității
Timp liber 23 Iunie 2026, 09:35

Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara: 3 zile dedicate copiilor, solidarității și comunității

Organizat de Asociația „Inima Îți Vorbește”, evenimentul este găzduit de Muzeul Satului Bănățean.

Festivalul Înghețatei Bune revine la Timișoara: 3 zile dedicate copiilor, solidarității și comunității
Sânzienele, celebrate la Muzeul Național al Satului
Timp liber 23 Iunie 2026, 08:15

Sânzienele, celebrate la Muzeul Național al Satului

Cunoscută și sub denumirea de „Cap de vară”, sărbătoarea Sânzienelor este asociată cu numeroase ritualuri menite să aducă...

Sânzienele, celebrate la Muzeul Național al Satului
Italia: Taxa de intrare în Veneția ar putea fi majorată la 30 - 50 de euro în anumite zile
Timp liber 19 Iunie 2026, 16:55

Italia: Taxa de intrare în Veneția ar putea fi majorată la 30 - 50 de euro în anumite zile

Noul primar al Veneției, care a făcut propunerea, va trebui să se consulte pe această temă cu Guvernul din Roma.

Italia: Taxa de intrare în Veneția ar putea fi majorată la 30 - 50 de euro în anumite zile

Radio România Actualitați

Franța legalizează moartea asistată pentru pacienții în fază terminală

PNL va vota doar un guvern minoritar "condus de Siegfried Mureșan"

Fondurile din PNRR, „motor de creștere economică”

Cupa Mondială 2026: FIFA ia în calcul o pauză de 20-30 de minute la finală