Preşedintele Iohannis, premiat în cadrul unei gale organizate la Washington
Klaus Iohannis este primul lider european distins cu acest premiu.
Articol de Ana-Maria Anitoiu, Publicat: 08 Mai 2024, 08:24 • Actualizat: 08 Mai 2024, 08:36
Preşedintele Klaus Iohannis va fi premiat miercuri, 8 mai, cu Distinguished International Leadership Award pentru anul 2024, în cadrul unei gale ce are loc la Washington. Consiliul Atlantic din Statele Unite ale Americii a decis să-i acorde acest premiu drept ecunoaştere a carierei sale şi a rolului său de lider transatlantic şi european.
Klaus Iohannis este primul lider european premiat cu Distinguished International Leadership Award, în cei 24 de ani de la înfiinţare, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Iohannis, lăudat de Joe Biden
Klaus Iohannis a fost lăudat de Joe Biden, marți, pentru lidershipul său şi pentru că a oferit asistenţă de securitate în timpul războiului din Ucraina, în cadrul unei întrevederi la Casa Albă. Liderul american a făcut declaraţii înaintea întrevederii bilaterale cu omologul român.
„Ne-am amintit pentru o clipă înainte să intraţi că, pe vremea când eram senator, cu ani în urmă, am luptat foarte mult pentru admiterea României în NATO. Şi aţi depăşit orice aşteptare. Şi acum 20 de ani, când v-aţi alăturat NATO cu adevărat şi în fiecare an de atunci, naţiunile noastre s-au apropiat, din punctul meu de vedere, din ce în ce mai mult.
Şi vedem asta în felul în care România şi trupele americane servesc cot la cot în NATO, inclusiv în ţara dumneavoastră. Cred că există aproximativ 1.800 de forţe americane acolo. Vă mulţumim pentru asta. Şi vedem munca noastră în consolidarea flancului estic al NATO”, a spus Joe Biden.
„Sunteți incredibili”
„Şi vreau să vă mulţumesc, domnule preşedinte, pentru lidershipul dumneavoastră, mai ales la Marea Neagră. Sunteţi incredibili. V-aţi ridicat, iar ajutorul pe care l-aţi oferit Ucrainei este real. Este semnificativ.
Sprijinul unificat pentru poporul Ucrainei - aţi permis unui număr de refugiaţi să intre, să fie în ţara voastră - aproximativ 8.000, mi se spune. Foarte mult. Şi asta e cu adevărat ceva. Şi, de asemenea, asistenţa dumneavoastră de securitate în Ucraina, transportul cerealelor ucrainene”, a adăugat el.
De asemenea, Joe Biden a promis că Statele Unite ale Americii vor susține România, evidenţiind angajamentul puternic al Bucureştiului faţă de Alianța Atlanticului de Nord.
„Vreau să ştiţi că Statele Unite se angajează să vă fie alături. Astăzi, punem bazele pentru următorii 20 de ani. Aştept cu nerăbdare discuţiile noastre şi spun doar că avem multe de discutat, aşa că aştept cu nerăbdare. Lăsaţi-mă să spun doar un lucru. Nu cred că există niciun partener NATO care să aibă un angajament mai puternic faţă de alianţa euro-atlantică ca România şi Statele Unite. Şi este un set de valori.
Este ceea ce credem. Şi vă implicaţi şi sunteţi incredibili. Şi ceea ce faceţi şi ceea ce vom continua să facem împreună, cred, va fi semnificativ nu numai pentru Europa, ci şi pentru întreaga lume”, a spus Joe Biden.
Lideri care au mai primit această distincție
Consiliul Atlantic este o organizaţie americană prestigioasă de tip „think tank”, înființată în anul 1961, cu o activitate bogată în domeniul afacerilor internaţionale. În fiecare an, acesta premiază un număr restrâns de personalităţi care au contribuit la consolidarea relaţiei transatlantice în toate dimensiunile sale - politică, economică, securitate şi apărare, artă, activităţi umanitare etc.
Printre personalităţile cărora li s-a acordat de-a lungul timpului The Atlantic Council Distinguished Leadership Awards se numără preşedinţii americani George W. Bush (2018), William J. Clinton (2010) şi George H.W. Bush (2009), potrivit Agerpres.
De asemenea, premiul a fost primit de: vicepreşedintele SUA Joseph R. Biden Jr. (2011) - actualul preşedinte al SUA, preşedinţii Comisiei Europene Ursula von der Leyen (2021) şi Jose Manuel Barroso (2014), prim-ministrul italian Mario Draghi (2022), cancelarul german Helmut Kohl (2009) și prim-ministrul britanic Tony Blair (2008).
Klaus Iohannis efectuează marţi şi miercuri o vizită de la lucru la Washington. Marţi, a fost primit la Casa Albă de preşedintele american Joe Biden.
Din delegaţia oficială care îl însoţeşte pe şeful statului în Statele Unite ale Americii fac parte ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, şi viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al Afacerilor Interne.
Citește și: Prioritatea noastră comună este aceea de a nu permite Rusiei să câştige acest război în Ucraina | VIDEO