Noi suntem Radio România, împreună de 95 de ani!

Emiliano Sampaio aduce "New Sounds of Brazil", pe scena Sălii Radio

Prezent pentru prima oară în România, artistul va evolua pe scena Sălii Radio în triplă ipostază, de compozitor, chitarist și trombonist.

Emiliano Sampaio aduce "New Sounds of Brazil", pe scena Sălii Radio

Publicat: 17 Aprilie 2024, 07:44  • Actualizat: 17 Aprilie 2024, 07:55

Dirijat de Simona Strungaru, Big Band-ul Radio propune un eveniment special cu titlul "New Sounds of Brazil".

Invitatul de onoare al serii de joi, 18 aprilie (ora 19:00) este muzicianul brazilian Emiliano Sampaio.

Prezent pentru prima oară în România, artistul va evolua pe scena Sălii Radio în triplă ipostază, de compozitor, chitarist și trombonist.

Ceea ce face ca acest concert să fie cu adevărat special este și premiera mondială a două piese: The Last Tango - creație influențată de muzica argentiniană, și Now, o piesă ce invită publicul să participe la actul artistic, folosindu-și telefoanele mobile pentru a înregistra momentul muzical. Aceste înregistrări vor fi ulterior trimise de spectatori la adresa management.emilianosampaio@gmail.com și editate pentru a se crea un video live al concertului, material realizat chiar de public.

Repertoriul serii cuprinde piese din ultimele două albume semnate de Emiliano Sampaio, lansate în 2016 și 2019, în care artistul aduce un omagiu diferitelor orașe ale lumii care au avut o importanță deosebită în parcursul său. Pe lângă aceste piese cunoscute, programul concertului va include piese în premieră europeană, ce au fost cântate în 2023 în Brazilia, și care explorează ritmuri braziliene - partido alto și samba.

În ultimii 12 ani, Emiliano Sampaio a lansat 6 albume dedicate muzicii pentru ansambluri de mari dimensiuni, lărgind spectrul dintre big band și orchestră.

Pentru compozițiile sale, artistul a câștigat numeroase premii, ca Premiul I la concursul de compoziție Karel Krautgartner (Praga) sau premiul al III-lea la Jazz Comp Graz Composition Contest – Austria.

Născut in São Paulo (Brazilia) în 1984, Emiliano Sampaio a studiat muzică la Universitatea din Campinas. În 2012 s-a mutat la Graz, în Austria, unde a studiat compoziție jazz și trombon. Ca lider de trupă, Emiliano a lansat peste 10 albume, cu duo-ul său cu violoncelista/cântăreața deeLinde, cu trio-ul Meretrio, cu nonetul său și cu big band-uri din Europa și din Brazilia.

Ca dirijor, aranjor și compozitor, a lucrat cu Metropole Orkest (Olanda), HR Frankfurt Radio Big Band, JazzKombinat (Hamburg), Lungau Big Band (Salzburg), Fette Hupe (Hanovra), Tis Jazz Orchestra (Basel), Uptown Big Band (Berna), Toshi Clinch Big Band (Melbourne), Big Band & the Vocals (Copenhaga), Graz Composers Orchestra, Soundscape, Speaking Jazz Big Band (São Paulo) etc.

Ca muzician invitat, Emiliano este un foarte activ chitarist și trombonist, colaborând cu trupe ca Sound Pollution Eclectic, Following Footsteps, Streetview Dixieclub, High Touring Collective.

Concertul va fi transmis live pe calea undelor, pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical, dar și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.

Biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021.314.68.00).

Programul casei de bilete, pe Orchestre Radio - secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online - pe Entertix și My Ticket, dar şi în librăriile Cărtureşti.

Citește și: Bienala de la Veneţia, în direct la Radio România Cultural

Săptămâna Patimilor, dedicată mântuirii prin suferință la Radio România Cultural
Cultură 29 Aprilie 2024, 14:00

Săptămâna Patimilor, dedicată mântuirii prin suferință la Radio România Cultural

În cadrul rubricii GPS Cultural, RRC difuzează mărturii ale preoților Dumitru Stăniloaie și Vasile Țepordei, Arhimandritului...

Săptămâna Patimilor, dedicată mântuirii prin suferință la Radio România Cultural
Gala Premiilor Gopo, la TNB
Cultură 29 Aprilie 2024, 06:24

Gala Premiilor Gopo, la TNB

Evenimentul celebrează realizările cinematografice ale anului trecut.

Gala Premiilor Gopo, la TNB
Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Cluj-Napoca
Cultură 28 Aprilie 2024, 09:40

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Cluj-Napoca

Vizitatorii beneficiază de reduceri, promoţii şi oferte.

Ultima zi a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România de la Cluj-Napoca
Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca
Cultură 27 Aprilie 2024, 10:03

Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca

Programul zilei de sâmbătă include mai multe lansări de carte şi jocuri educaţionale pentru cei mici, dar şi sesiuni de...

Gaudeamus Radio România continuă la Cluj-Napoca
A treia editie de Art Battle, la Palatul Bragadiru
Cultură 27 Aprilie 2024, 08:00

A treia editie de Art Battle, la Palatul Bragadiru

Evenimentul include atât concursul contra cronometru care aduce publicul în fața procesului de creație, cât și o ediție de...

A treia editie de Art Battle, la Palatul Bragadiru
Tribal: Spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
Cultură 27 Aprilie 2024, 06:55

Tribal: Spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio

Concertul reunește prelucrări corale ale patrimoniului muzical ancestral și câteva creații moderne inspirate de marile...

Tribal: Spectacol-eveniment al Corului de Copii Radio
"All inclusive", premieră a Teatrului Naţional Radiofonic
Cultură 26 Aprilie 2024, 09:47

"All inclusive", premieră a Teatrului Naţional Radiofonic

În regia lui Vlad Zamfirescu, spectacolul se va difuza la Radio România Cultural, duminică, 28 aprilie, de la ora 19:30.

"All inclusive", premieră a Teatrului Naţional Radiofonic
Gală Extraordinară a Dansului, la Teatrul Odeon
Cultură 26 Aprilie 2024, 07:27

Gală Extraordinară a Dansului, la Teatrul Odeon

Evenimentul ajunge, anul acesta, la cea de-a XX-a ediție.

Gală Extraordinară a Dansului, la Teatrul Odeon